Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, prins de poliţişti (surse)

Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea de 8 ani, a fost găsit de poliţişti în Cluj, conform unor surse oficiale.

"În cursul acestei zile, a fost depistată o persoană aflată în urmărire naţională, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o pedeapsă de 8 ani. Cel în cauză urmează a fi încarcerat în cea mai apropiată unitate de detenţie", a anunţat IGPR.

George Karam a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare după ce trei tinere dansatoare au decedat într-un incendiu care a mistuit localul respectiv din Constanţa în aprilie 2014.

De asemenea, judecătorii au decis ca el să achite, împreună cu alţi condamnaţi din dosar, peste 850.000 de euro daune morale către părţile civile din dosar.

Pe data de 5 aprilie 2014, un puternic incendiu izbucnit la Restaurantul Beirut din Constanţa a provocat decesul a trei tinere în vreme ce alte două persoane au fost rănite, pompierii reuşind să stingă incendiul după o intervenţie de cinci ore. AGERPRES/(A - editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR