Patru din zece angajaţi români susţin că au fost criticaţi de către şefi, când au făcut o greşeală (sondaj)

Patru din zece angajaţi români susţin că au fost criticaţi de către şefi, când au făcut o greşeală (sondaj)

Patru din zece angajaţi români susţin că au primit critici de la şeful direct atunci când au făcut o greşeală, iar aproape două treimi dintre ei (63,3%) au fost criticaţi "între patru ochi", arată rezultatele unui sondaj de specialitate, publicat marţi.

Conform cercetării "Up! Your Service România", există şi manageri care au o abordare constructivă atunci când cineva din echipă face o greşeală. Astfel, în total, 47,5% dintre angajaţii români spun că şefii lor nu numai că nu îi critică în astfel de situaţii, dar chiar îi ajută să repare greşeala. Restul de 12,5% dintre respondenţi susţin că nu apar niciun fel de repercusiuni atunci când greşesc.

În privinţa greşelilor făcute la locul de muncă, 11% dintre angajaţii români au spus că nu au făcut niciodată o greşeală la job, iar opt din zece angajaţi îşi recunosc imediat greşeala şi încearcă să o remedieze, cu sau fără sprijin. Numai 2% dintre cei chestionaţi au menţionat că se absolvă de vină, în timp ce 1,5% încearcă chiar să ascundă situaţia de colegi sau de superiorul direct.

La capitolul critici din partea şefilor, sondajul arată că 40% dintre angajaţii români au primit critici de la şeful direct când au făcut o greşeală, dintre care cei mai mulţi (63,3%) au fost mustraţi între patru ochi, aproape un sfert de faţă cu colegii de echipă, iar restul (12,6%) au fost chiar penalizaţi pentru greşelile lor.

"Atitudinea negativă a şefilor faţă de angajaţi atunci când greşesc este cel mai adesea demotivantă, mai ales dacă nici nu primesc apreciere pentru reuşitele lor şi pentru munca depusă. Aproape un sfert dintre respondenţi susţin că, în ultima lună, nu au primit deloc apreciere de la şefi, iar alţi aproape 20% spun că nu îşi amintesc să fi primit recent o vorbă bună de la managerul lor. La polul opus, 41% au fost lăudaţi cel puţin o dată pentru performanţele din ultima lună, iar 17,5%, chiar de mai multe ori", se menţionează în rezultatele sondajului citat.

Potrivit cercetării, peste 26% dintre salariaţii români sunt de părere că implicarea lor la locul de muncă ar creşte şi atunci când şeful i-ar sprijini să găsească soluţii în situaţiile dificile cu care se confruntă.

De asemenea, pentru a se simţi mai motivaţi, 34,4% dintre angajaţi îşi doresc să ştie clar care sunt aşteptările managerului de la ei, 28,6% ar vrea să le fie ascultate opiniile şi 27,7% se aşteaptă la mai multă transparenţă şi onestitate din partea şefului lor.

În plus, 28,4% şi-ar dori să beneficieze de sprijin mai mare din partea managerului direct pentru a participa la cursuri, care să îi ajute să dobândească abilităţi valoroase pentru ei şi pentru companie, iar 22,6% cred că ar fi util inclusiv ca acesta să-şi dedice timp pentru a-i instrui acolo unde este necesar.

Sondajul "UP! Your Service România" a fost desfăşurat la sfârşitul anului trecut, pe un eşantion format din 2.286 de respondenţi din mediul urban din toată ţara. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...