Patru membri ai PNL Sector 3, consilieri locali, excluşi din partid. Care sunt motivele

Patru membri ai PNL Sector 3, consilieri locali, excluşi din partid. Care sunt motivele

Colegiul Director al Organizaţiei Sectorului 3 a PNL a decis, marţi, prin vot secret, cu majoritate de voturi, excluderea din partid a patru membri, toți fiind consilieri locali, ceea ce ar însemna și pierderea mandatelor pentru aceștia.

Dacă decizia rămâne definitivă, cei patru își pierd mandatele din CL S3 FOTO Arhivă

Potrivit sursei citate, persoanele respective sunt Constantin Neagu, Paul Gheorghe, Andreea Weinerich şi Alexandru Grozav. Cei patru sunt consilieri în Consiliul Local Sector 3 în mandatul 2022-2024.

Sursa citată menţionează că aceştia au fost sancţionaţi cu excluderea din PNL pentru încălcarea în mod grav şi repetat a prevederilor Statutului şi ale Codului Etic ale liberalilor şi pentru încălcarea deciziilor organismelor de conducere ale partidului, aducând atingere valorilor şi principiilor stabilite prin Programul Politic al partidului, precum şi prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante.

Decizia excluderii, luată de Colegiul Director al Partidului Naţional Liberal Sector 3, poate fi contestată de către persoanele sancţionate în cadrul forurilor interne ale partidului, conform Statutului PNL

Șeful filialei, rezervat în explicații

„Adevărul” l-a contactat pe președintele PNL Sector 3 pentru explicații suplimentare, dar acesta a fost rezervat, pentru că decizia nu e definitivă și poate e contestată.

„E o procedură care prevede un proces mai amplu. Nu e o decizie pe care o ia o persoană. Este pasul făcut de organizație, s-a dat un vot aseară, secret, de toți cei prezneți. Nu e definitiv. Cei în cauză pot să conteste în diverse locuri (n.r. - din structurile partidului). Când se finalizează procesul de contestare, pot să dau detalii”, a declarat Andrei Baciu.

Pus să explice în mod clar de ce anume sunt excluși, pentru că în comunicat nu sunt date deloc detalii, secretarul de stat a punctat că nu poate, că așa este recomandarea avocațiilor. „Avocații ne-au zis că este mai bine să nu intrăm în detalii și să oferim șansa unui proces echitabil și pentru un membru simplu. Cei în cauză po contesta, la noi există o maximă transparență”, a completat Baciu.

Surse liberale din organizația București au precizat pentru „Adevărul” că situația celor patru diferă de la caz la caz, în ceea ce privește comportamentul. De exemplu, consilierul local Alexandru Grozav ar fi promovat online tot felul de mesaje, unele împotriva Puterii, distribuind inclusiv mesaje de la AUR și propagandă cu care PNL nu vrea să se asocieze. Un alt caz este cel al lui Paul Gheorghe, despre sursele liberale spun că „a făcut naveta între partide”. Explicația e faptul Gheorghe a plecat acum câțiva ani în Pro România, pentru ca în 2020 să se întoarcă în PNL, iar acum ar cocheta cu alte forțe politice.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

5 VIDEO București 2024...