Patru ofiţeri MApN - în managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava

Patru ofiţeri din Ministerul Apărării Naţionale vor asigura managementul medical şi operaţional al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava.

Echipa va fi constituită din manager - colonelul medic Daniel Derioiu, director medical - locotenent-colonel medic Dinu Chioralia, şef al logisticii - maior Lupaşcu Bebi, iar ofiţer de stat major locotenent-colonel Cristian Mihoci, precizează MApN, joi, pe pagina de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Spitalul Judeţean din Suceava trebuie repus urgent în funcţiune şi dezinfectat, iar personalul medical să primească materialele necesare.

La începutul şedinţei de Guvern, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a anunţat că o echipă de specialişti de la Unitatea militară de decontaminare de la Huşi va începe de vineri o acţiune de dezinfecţie în municipiul Suceava şi împrejurimi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir