Patru persoane reținute în ancheta privind atacul terorist din Gara Centrală din Bruxelles

Patru persoane au fost reținute pentru a fi interogate după ce poliția a efectuat percheziții în patru locuințe din Bruxelles în legătură cu atacul terorist comis marți seara în Gara Centrală din capitala belgiană, a anunțat joi Parchetul federal belgian, relatează DPA.

Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită în explozia provocată de un suspect marocan în vârstă de 36 de ani . Suspectul, care avea asupra sa o valiză în care se afla o bombă cu cuie, a fost împușcat mortal de un militar care patrula în zonă.

Anchetatorii au efectuat percheziții în patru locuințe, dintre care una în Molenbeek, cartierul rău famat din vestul capitalei belgiene unde au locuit mai mulți atacatori implicați în atentatele sângeroase din Paris și Bruxelles.

Un judecător va decide joi după-amiază dacă cei patru suspecți vor fi menținuți în detenție.

Europa a fost afectată de mai multe atacuri teroriste în ultimii trei ani, între care cele mai sângeroase au avut loc în noiembrie 2015 la Paris, în care au fost ucise 130 de persoane, și un atac cu camion la Nisa în iulie 2016 în care au fost ucise 86 de persoane. Trei atacuri au avut loc în orașele britanice Londra și Manchester în ultimele trei luni.

Capitala Belgiei a fost și ea ținta unui atac terorist în martie anul trecut când atentate sinucigașe coordonate comise pe aeroportul din Bruxelles și la o stație de metrou din oraș s-au soldat cu moartea a 35 de persoane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India