Patru soldaţi străini voluntari, ucişi în Ucraina, anunţă Legiunea Internaţională

Legiunea a citat numele unui olandez, un australian, un german şi un francez, fără a preciza data sau circumstanţele morţii lor.

"Ne-am pierdut fraţii în luptă, dar curajul lor, memoria şi moştenirea lor ne vor inspira pentru totdeauna”, a scris Legiunea într-o declaraţie postată pe pagina sa de Facebook, afişând patru steaguri naţionale şi postând fotografii cu bărbaţii în uniformă de camuflaj şi purtând arme de calibru mic.

Ministerul francez de Externe a declarat vineri că "un luptător (francez) care a plecat ca voluntar” a fost ucis "în luptă" în Ucraina.

Jurnaliştii AFP din Harkov au participat la înmormântarea olandezului Ronald Vogelaar pe 21 mai. Colegii săi au spus în timpul ceremoniei că el a fost ucis cu câteva zile mai devreme.

Australianul a fost ucis în mai, iar moartea sa a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. Ziarul Mercury din Tasmania l-a identificat pe bărbat ca fiind Michael Charles O'Neill, în vârstă de 47 de ani. Potrivit unui omagiu pe Facebook, el "ducea răniţi din prima linie a frontului”.

Legiunea spune pe site-ul său că cetăţeni ai unor ţări precum Danemarca, Israel, Polonia, Letonia, Croaţia, Marea Britanie, Olanda şi Canada s-au alăturat rândurilor lor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat formarea forţei la începutul războiului, iar autorităţile ucrainene au declarat că au primit aproximativ 20.000 de cereri.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …