Patru susținători ai lui Călin Georgescu, reținuți după protestele violente din București, din martie. Ce acuzații li se aduc

Patru susținători ai lui Călin Georgescu, reținuți după protestele violente din București, din martie. Ce acuzații li se aduc

Patru persoane care au participat la violențele din data de 9 martie, din fața Biroului Electoral Central, la un miting pentru susținerea lui Călin Georgescu, au fost reținute după audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.


Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere.

Polițiștii spun că unii dintre participanții la protest ar fi început să se manifeste violent, în sensul că au recurs la acte de violență fizică față de forțele de ordine, aruncând obiecte dure în direcția acestora și au provocat distrugeri stradale şi în dauna mai multor societăţi situate în acea zonă.

Mai exact, o femeie de 44 de ani a aruncat cu fumigene, un bărbat de 48 de ani a sprijit acțiunile privind răsturnarea unei dube, iar un bărbat de 49 de ani a aruncat cu bolovani în jandarmi. În timpul perchezițiilor , a mai fost depistat un bărbat vizat în dosar.

Protestul din 9 martie a escaladat în violențe. FOTO: Inquam Photos

Protestul din 9 martie a escaladat în violențe. FOTO: Inquam Photos

„Din cercetări, s-a stabilit că în exercitarea acțiunilor violente, suspecții ar fi folosit obiecte contondente, iar distrugerile ar fi fost provocate şi prin incendiere. În vederea administrării materialului probator, astăzi, 15 aprilie 2025, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, fiind depistați trei suspecți. În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate mai multe bunuri de interes în cauză, urmând ca cei în cauză să fie conduși la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a fi dispuse măsurile legale care se impun. Reiterăm faptul că, la data de 25 martie 2025, în același dosar au mai fost efectuate 13 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov și Dâmbovița”, potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican, înaintea morții Suveranului Pontif: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”

2 VIDEO Un antreprenor apropiat de un general SRI a început un serial despre Nicușor Dan

3 O informație din Rusia care dă fiori...

4 Trei frați, cunoscuți oameni de afaceri, au murit în interval de câteva luni. Firmele pe care le dețineau într-un oraș din nordul țării

5 Discreta expansiune a turismului sexual la Tokyo