Paul Gancea (patron Colectiv) susține că, în 2014, doi pompieri au venit în control la club

Paul Gancea (patron Colectiv) susține că, în 2014, doi pompieri au venit în control la club

Paul Gancea, unul dintre acționarii clubului Colectiv, susține că, la sfârșitul anului 2014, două persoane care au spus că sunt de la pompieri au venit la club și au întocmit un dosar privind normele de siguranță. În referatul întocmit de procurori se află și declarația dată de Paul Gancea, în cadrul audierii acestuia la Parchetul General.

"Din punctul meu de vedere, aveam toate avizele și autorizările necesare pentru funcționarea societății. În anul 2014, atunci când am intrat eu în club, în perioada octombrie-noiembrie, două persoane care au spus că sunt de la pompieri și de la PSI au venit la firma noastră și ne-au întrebat dacă avem documentul în baza căruia putem funcționa, ulterior, tot aceștia ne-au întocmit dosarul. Dosarul acesta este la mine la birou. Biroul îl am lângă clubul Colectiv. Biroul meu se află în incinta fabricii, perete în perete cu clubul Colectiv. Din câte am văzut, în dosar sunt norme de siguranță, un plan de evacuare în caz de incendiu. Aceste documente sunt realizate în numele lui Mincu Costin și sunt semnate de el", le-a spus Gancea procurorilor.

Întrebat cum se numeau persoanele care s-au prezentat ca fiind pompieri, Gancea a spus că "Tonia Radu și un băiat George", însă aceștia nu erau în uniformă și nici nu s-au legitimat.

"Aceste persoane au ajuns la noi pentru că vizitau fabrica. Ne-au recomandat să acoperim o gaură din perete și să schimbăm un extinctor. Nu ne-au întrebat dacă aveam autorizație. Le-am explicat că în sală au loc concerte live", a spus Paul Gancea.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

5 Ce se întâmplă în China?