Pavel Popescu: Refuz să iau în considerare un eşec al aderării la Schengen până la sfârşitul anului

Pavel Popescu: Refuz să iau în considerare un eşec al aderării la Schengen până la sfârşitul anului

Deputatul PNL a transmis că , în cazul în care România nu intră în Schengen, îşi va dedica ultimii doi ani de mandat pentru legislaţie şi activitate politică, care „vor viza în mod direct firmele şi interesele austriece (ruseşti la bază) şi olandeze”.

„Refuz să iau în considerare un eşec al aderării României la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului. Sau scenariul amânării până la un alt moment «potrivit». Două ţări se opun momentan: Olanda şi Austria. Cu menţiunea că premierul Olandei se agită mult zilele acestea cu telefoane, pentru a lărgi şi mai mult clubul celor două ţări pline de ifose, care ar intra în sevraj instant fără supradozele zilnice de gaz rusesc şi cocaină columbiană. Nu voi comenta înainte de 8 decembrie ce a făcut sau ce nu a făcut România de a ajuns în situaţia aceasta. Dar dacă (Doamne fereşte) România nu intră în Schengen până la sfârşitul anului vă spun ce voi face eu, un simplu parlamentar: îmi voi dedica ultimii doi ani din acest mandat pentru legislaţie şi activitate politică ce vor viza în mod direct firmele şi interesele austriece (ruseşti la bază) şi olandeze prezente în România”, a scris Pavel Popescu pe Facebook .

Deputatul liberal a mai adăugat că nu acceptă sfaturi de diplomaţie până pe data de 8 decembrie, argumentând că nu este diplomat, ci este „votat politic”.

„Desigur, mulţi pot ironiza această postare. Au mai făcut-o şi în 2019, atunci când am anunţat în Reuters (şi PNL nu era la putere) că voi bloca investiţiile chineze în România pe domenii strategice. M-am ţinut de cuvânt. De data aceasta va fi puţin diferit pentru că nu sunt singur. O bună parte din colegii de generaţia mea din Parlament sunt gata să mi se alăture. Ştiu că ambasadorii celor două ţări vor trimite această postare "«acasă, în centrală». Şi bine fac. Pentru că nu e o vreo ameninţare politică, ci doar o promisiune fermă că unii dintre noi, care nu am bagat mâna în «borcanul cu miere» cu aceste firme pentru că ne iubim ţara, ne-am cam săturat. Nu accept sfaturi de diplomaţie până în 8 decembrie. Eu sunt votat politic, nu sunt diplomat”, a conchis Popescu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria