Paza de coastă italiană a salvat aproximativ 4.100 de imigranți pe Marea Mediterană în ultimele 24 de ore

Aproximativ 4.100 de imigranți au fost salvați în ultimele 24 de ore de pe 22 de ambarcațiuni aflate în pericol în centrul Mării Mediterane, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al pazei de coastă italiene, căpitanul Marco di Milla, relatează agenția DPA. Potrivit purtătorului de cuvânt al Oficiului italian al Organizației Internaționale pentru Migrații (OIM), Flavio di Giacomo, 4.150 de imigranți au fost salvați pe mare între Sicilia (sudul Italiei) și Africa de Nord.

Italia, împreună cu Grecia, reprezintă primul loc escală pentru imigranții care pleacă spre Europa pe mare și apoi vor să ajungă în țări mai bogate, precum Germania.

OIM estimează că, de la 1 ianuarie până pe 20 august, peste 146.000 de imigranți au ajuns pe mare în Grecia și aproape 104.000 au sosit în Italia. Potrivit unor relatări, 2.365 de imigranți au murit pe mare în acest an, față de 1.779 în aceeași perioadă a lui 2014. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR