Pe Miss România nu o întreabă nimeni de unde a avut banii pentru galeria de artă a lui Vâlcov?
După ce a luat șpagă (zic procurorii DNA) în tablouri, desene și gravuri, Vâlcov avea în plan și deschiderea unei galerii de artă în București. Artă, artă, dar galeria asta era și ea o firmă, pînă la urmă. O societate comercială, deci, prin care Vâlcov ar fi spălat șpaga. După cum știm de aici, societatea comercială din spatele galeriei de artă a fost înființată și administrată de o olteancă din Slatina, concitadină cu Vâlcov, deci.
Slătineanca de care vorbim a cheltuit niște bani pentru înființarea firmei, amenajarea spațiului de pe strada Stockholm etc. Cu totul, peste 100.000 de lei numai în 2013, după cum ne spune Ministerul de Finanțe (datele financiare pentru 2014 nu sînt disponibile încă).
Cel mai probabil, suta aia de mii de lei o fi fost tot din șpaga lui Vâlcov, cîtă vreme șpaga lui Vâlcov trebuia spălată prin galeria de artă, nu veniturile de Miss ale oltencei din Slatina.
Așa că mă întreb, nu dau cu parul: ANAF o fi verificat vreodată sursa cheltuielilor cu înființarea firmei? Dacă ar fi verificat, probabil ar fi aflat încă din 2013 că banii nu sînt ai oltencei Miss România, ci ai altcuiva. Și poate ar fi ajuns și la Vâlcov. Asta ar fi, zic, o politică fiscală mai eficientă (mă refer la identificarea banilor negri din economie) decît prigonirea chelnerilor pentru bacșiș, nu? Cătălin Prisăcariu
------------------
În dosarul trimis in judecată, procurorii descriu pe larg povestea celor 124 de tablouri cumpărate de fostul ministru de Finanțe din banii primiţi mită. Darius Valcov și-a construit impresionanta colecție de artă prin intermediari: fie că era vorba de consilieri de la Senat sau chiar de şoferul personal. Aşa au ajuns aceştia să deţină tablouri semnate de pictori celebri precum Picasso sau Renoir.
„Consiliera personal de la Senat a lui Darius Vâlcov se ocupa de achiziţia tablourilor. Le-a declarat anchetatorilor că odată pânzele achitiţionate, le transporta în locurile indicate de fostul ministru fie cu taxiul, fie cu duba fostului său şofer”, potrivit Digi24.
Șoferul parlamentarului a descris cum se desfăşurau licitaţiile la care participa, în numele şefului său.
„Darius Vâlcov i-a cerut să îl ducă la Galeriile de artă Alis, situate în zona bulevardului Iancu de Hunedoara, iar după ce a parcat, i-a cerut să intre împreună cu el şi să se înscrie, în baza cărţii de identitate, ca participant la licitaţie. În sala unde se ţinea licitaţia, Darius Vâlcov a stat împreună cu Sandra Maria Stănescu şi Larisa Maria Popa. După ce a început licitaţia, inculpatul Darius Vâlcov îi indica când să ridice paleta pentru a licita şi opera pentru care trebuia să liciteze”, se arată în rechizitoriul DNA.
O altă apropiată a fostului primar se ocupa de galeria de artă, pentru un salariu de 3.000 de lei.
„În vara lui 2013, fosta câștigătoare a concursului Miss România - desemnată de Darius Vâlcov să se ocupe de înfiinţarea galeriei de artă unde visa să îşi expună tablourile cumpărate în ultimii ani - a închiriat o clădire, situată într-o zonă exclusivistă a Capitalei, chiar în spatele Palatului Victoria. A semnat un contract pentru o chirie de 500 de euro, iar în documente se stipula că poate folosi două etaje ale vilei. Însă atunci când a venit să preia cheile imobilului, proprietarul i-a spus că poate să folosească liniştită întreaga clădire”.
Nota redacției. Fosta consilieră Sandra Maria Stănescu a devenit între timp Langa prin căsătoria cu Bogdan Langa, vărul primar al fostului ministru.