Pe urmele ghețarilor care au acoperit Carpații. Locurile din România unde glaciațiunile au lăsat urme spectaculoase

Munții Retezat, Făgăraș, Parâng și Rodnei au păstrat cele mai spectaculoase urme ale glaciațiunilor care au modelat Carpații în urmă cu zeci de mii de ani. Circurile glaciare, văile adânci modelate de ghețari, morenele și spectaculoasele lacuri alpine conturează peisaje impresionante.

Peste 200 de lacuri glaciare împodobesc munții României. Cele mai multe sunt concentrate în Retezat, Parâng și Făgăraș, din Carpații Meridionali, în timp ce Munții Rodnei, din Carpații Orientali, au păstrat și ei vestigii valoroase ale epocii glaciațiunilor.

Carpații, târâmul marilor glaciațiuni

Potrivit oamenilor de știință, cele mai numeroase urme ale glaciațiunilor se întâlnesc în Carpații Meridionali, unde au fost identificate peste 500 de circuri glaciare.

„În Carpații Meridionali, masivele Făgăraș și Retezat au cele mai întinse domenii subalpine și alpine, situate peste 1.800 m altitudine, cu 238 kilometri pătrați și, respectiv, 116 kilometri pătrați, în timp ce celelalte masive (Parâng, Bucegi, Iezer–Păpușa etc.) au suprafețe mai mici de 75 de kilometri pătrați”, arătau Răzvan Popescu, Petru Urdea și Alfred Vespremeanu-Stroe în cercetarea „Istoria deglaciației masivelor înalte din Carpații Românești: către o perspectivă integrată”.

Al doilea sector afectat de glaciațiune din Carpații Românești s-a aflat în nord, în cadrul Carpaților Orientali, în masivele Rodnei, Maramureșului și Călimanilor, unde temperaturile regionale mai scăzute ale aerului au compensat altitudinea ceva mai redusă. Altitudinea maximă este de 2.303 metri, în Vârful Pietrosu din Munții Rodnei.

În urmă cu aproximativ 20.000 de ani, cele patru masive erau acoperite de întinderi de gheață formate și remodelate de-a lungul câtorva sute de mii de ani. Ghețarii coborau până la altitudini de aproape 1.000 de metri în Carpații Meridionali și chiar mai jos, la 700–900 de metri, în unele zone din nordul Carpaților, în timp ce în regiunile superioare, unde zăpezile se acumulau și se transformau în gheață, atingeau înălțimi de peste 2.000 de metri.

Marele ghețar din Retezat

Cel mai lung ghețar din Carpați a fost identificat de specialiști în Retezat, pe valea Lăpușnicului, unde, în anii ’70 și ’80, la peste 1.000 de metri altitudine, a fost amenajat Lacul Gura Apelor.

„Cele mai joase morene (n.r. depozite de pietre, nisip și bolovăniș transportate de ghețari) care pot fi identificate în Masivul Retezat sunt situate la 1.060 de metri altitudine pe versantul sudic (Valea Lăpușnicului Mare) și la 1.035 de metri altitudine pe versantul nordic (complexul glaciar Pietrele–Nucșoara). Ele au fost depuse de ghețari care au atins lungimi maxime de 18 kilometri (Lăpușnicul Mare a fost cel mai lung ghețar din Retezat) și de 7 kilometri pe latura nordică”, notau cercetătorii Răzvan Popescu, Petru Urdea și Alfred Vespremeanu-Stroe.

Ghețarii din Retezat au atins extinderea maximă în urmă cu aproximativ 21.000 de ani și au început să se retragă după această perioadă, pe măsură ce clima s-a încălzit. Timp de câteva mii de ani, Valea Lăpușnicului s-a transformat într-un uriaș fluviu de gheață, care purta urmele celui mai mare ghețar din Carpați. În anii ’60, înainte de începerea amenajării hidroenergetice Râul Mare–Retezat, la Gura Apelor (video), locul de întâlnire al râurilor Lăpușnicul Mare și Lăpușnicul Mic (Branu), urmele celei mai importante glaciațiuni ofereau o priveliște spectaculoasă.

„În aceşti munţi s-a scurs cel mai mare gheţar din Carpaţii noştri: gheţarul Lăpuşnic, prelungit la nord şi răsărit cu gheţarii Bucurei şi Pelegii. Urmele glaciaţiei cuaternare (căldările, zănoagele, morenele şi iezerele) sunt deosebit de impresionante şi atrăgătoare prin aspectul, numărul şi mărimea lor. În Retezat, excavaţii uriaşe din piatră adăpostesc peste 80 de tăuri alpine şi iezere”, informa Revista Pădurilor în 1962.

Lăpușnicul Mare își avea izvoarele în inima Retezatului, formându-se din unirea torentului Bucura, coborât din marile lacuri glaciare ale complexului Bucura, cu torentul Peleaga, venit dintre vârfurile Peleaga și Păpușa, cele mai înalte ale Retezatului, care depășesc 2.500 de metri. La Poiana Pelegii (1.630 de metri), astăzi un loc de campare pentru turiștii care explorează Retezatul, urmele lăsate de glaciațiuni arată forța cu care curgea fluviul de gheață.

„Un bloc de granit, măsurând câţiva zeci de metri cubi, stă şi azi înţepenit în mijlocul poienii de la gura Bucurei (Poiana Pelegii), reamintindu-ne puterea enormă a marilor gheţari care au transformat înfăţişarea Retezatului de acum câteva sute de mii de ani, dându-i aspectul maiestos pe care îl admirăm azi”, nota geograful Ion Ionescu Dunăreanu.

Topirea ghețarilor a modelat relieful Carpaților

Ghețarii au lăsat în urmă circuri glaciare (depresiuni alpine săpate de gheață), văi în formă de U (văi lărgite și adâncite de ghețari), morene, blocuri eratice (bolovani uriași transportați la mari distanțe față de locul din care au fost smulși, cum este cel de la Poiana Pelegii), iar prin topirea și retragerea lor au modelat relieful, lăsând urme adânci în stânci, zgâriate și lustruite de gheață.

Tot ei au dat naștere unor forme de relief de tip roche moutonnée (spinări de piatră rotunjite și șlefuite pe o parte, iar pe cealaltă abrupte și sfărâmate de presiunea ghețarului).

„Retezatul central a fost lăcaşul unei glaciaţii grandioase. Toate formele de circuri glaciare sunt reprezentate aici şi dezvoltarea lor e aşa de mare, încât, ca urme ale vechilor reliefuri, nu au mai rămas decât creste ascuţite, uneori formate din blocuri îngrămădite, care se prăvălesc încă în mod constant”, arăta savantul Emmanuel de Martonne (1873–1955), un geograf francez care a cercetat relieful Carpaților încă de la începutul secolului XX.

Cele mai vizibile rămășițe ale erei glaciare pot fi întâlnite în Munții Retezat, arăta omul de știință Alexandru Borza (1887–1971), căruia i se datorează în mare măsură înființarea, în 1935, a Parcului Național Retezat.

„Nicăieri în Carpaţii Româneşti nu sunt mai grandioase amprentele acestei glaciaţiuni ca în Retezat. Acestei epoci de cumplite prefaceri i se datorează relieful sălbatic, excavat al muntelui, cu toate formele variate cunoscute până acum de morfologia glaciară. Pe timpul diluviului gheţos s-au acumulat mase enorme de zăpadă — firn îngheţat (n.r. zăpadă granulară compactă) — care au scobit în felul lor specific relieful vechi. Au săpat, au lărgit regiunea cea mai de sus a muntelui, producând aşa-zisele «kar»-uri şi căldările din care porneau la vale fluviile imense de gheaţă, limbile de gheţari”, explica naturalistul în 1937.

Grohotișul desprins din pereții stâncoși cădea pe ghețari și călătorea pe spinarea lor sau era târât pe sub ghețar pe distanțe de kilometri, până în zonele inferioare, la circa 900 de metri, unde ghețarul se topea, iar masele de bolovani se îngrămădeau sub forma morenelor.

Tăul Țapului, locul uimitor de văzut în Romania. Lacul glaciar este extrem de spectaculos iarna FOTO

„Văile scobite de ghețari se modelau ca un jgheab în formă de U, cum este valea superioară a Lăpușnicului Mare; morenele s-au păstrat în câteva puncte destul de bine, ca diguri uriașe, copleșite acum de vegetația pădurilor sau a jnepenilor, tăiate la mijloc de pâraiele alpine”, scria Alexandru Borza, în 1937.

Alexandru Borza arăta că lacurile glaciare, unele dintre cele mai atrăgătoare obiective ale Retezatului, s-au format în căldările săpate de ghețari, unde apa s-a adunat în spatele pragurilor morenice. În jurul lor au rămas stânci rotunjite și scrijelite, considerate mărturii ale acțiunii ghețarilor.

„Vremurile de bejenie au trecut. Azi doar mici limbi de zăpadă se mai păstrează şi-n miez de vară în dosul pereţilor prăpăstioşi, prin văgăuni ferite de soare, adăpostite de vânt. Întregul munte îşi leapădă acum, măcar pe 2-3 luni, cojocul de zăpadă, când soarele cheamă la viaţă exuberantă câmpii înierbate, smălţate cu flori şi nenumărate vietăţi mari şi mărunte care zburdă în bătaia soarelui cele câteva săptămâni de vară, hărăzite de clima aspră şi neîndurată a muntelui”, mai nota profesorul Alexandru Borza.

Lacurile glaciare, „perlele” Retezatului

Retezatul cuprinde cea mai mare concentrare de lacuri glaciare din România. Multe dintre ele s-au format la altitudini de peste 2.000 de metri, în locuri unde călătorii pot ajunge pe jos, pe trasee montane, după mai multe ore de mers. Lacurile, împreună cu circurile glaciare (bazine stâncoase cu pante abrupte, formate în urma topirii ghețarilor), fac ca Retezatul să fie unul dintre masivele din Europa care păstrează cele mai răspândite urme ale erei glaciare.

„Parcul Național Retezat este supranumit Tărâmul cu Ochi Albaştri, datorită multitudinii de lacuri glaciare care se găsesc în masiv şi care reprezintă aproximativ 38 la sută din totalul lacurilor glaciare din România. Cele peste 80 de lacuri din Retezat, dintre care numai 54 sunt permanente, sunt alimentate de zăpada topită de pe crestele munţilor. Cele mai spectaculoase dintre lacuri sunt Bucura, Zănoaga, Ștevia, Ana, Lia, Tăul Negru, Tăul Porții, Gemenele și Știrbu. Cel mai mare lac glaciar din țara noastră este Bucura, cel mai adânc este Zănoaga, iar Tăul Porții este lacul glaciar aflat la cea mai mare altitudine”, arată administrația Parcului Național Retezat.

Localnicii au atribuit explicaţii fantastice originii lacurilor glaciare. O legendă spune că, pe vremuri, în acest ţinut al Retezatului, trăiau uriaşi care îşi coborau braţele în munte, făcându-şi „căldări” adânci din piatră în care se aduna apa, iar ei îşi potoleau setea aici, după luptele sângeroase.

Lacurile glaciare din Parâng

La fel ca Munții Retezat, aflați în apropiere, Munții Parâng au păstrat, la altitudini mari, numeroase urme ale glaciațiunilor. Circurile lor glaciare sunt acoperite de grohotiș, au creste abrupte și zimțate și praguri care se continuă în cascade. Printre cele mai dezvoltate se numără circurile Roșiile, Cârja și Câlcescu.

Pe fundul lor se află cel puțin 20 de lacuri glaciare, dintre care cele mai cunoscute sunt Mija, Câlcescu, Roșiile și Iezerul Înghețat. Cele mai multe lacuri glaciare din Parâng se găsesc pe versantul nordic și aparțin bazinelor hidrografice ale Jiețului și Câlcescului.

„Între lacurile aparținând bazinului Jiețului se găsesc cele mai mari și mai numeroase lacuri din masiv: Mija, Sliveiul, Roșiile și Dereșul (Ghereșul). Complexul de lacuri Câlcescu este mai sărac ca număr, dar cuprinde, în schimb, printre ele, cel mai frumos lac glaciar. Lacul Câlcescu se află la altitudinea de 1.921 de metri, fiind totodată unul dintre cele mai mari și mai adânci din masiv”, arată autorii monografiei Munților Parâng și Șureanu (1965).

Motivul pentru care scăldatul în lacurile glaciare din Munții Retezat este interzis FOTO

Bâlea, lacul-vedetă din Făgăraș

Aflat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, lacul Bâlea este una dintre atracțiile ținutului traversat de faimoasa șosea Transfăgărășan (DN7C). Lacul glaciar, cel mai popular din Făgăraș, are o suprafață de 4,7 hectare și o adâncime de 11 metri și este înconjurat de crestele ascuțite, care, împreună cu el, formează o rezervație naturală. Aflat la 45 de minute de Bâlea Lac, la altitudinea de 2.230 de metri, lacul Capra este aproape la fel de cunoscut. Alte zeci de lacuri din Făgăraș le concurează în atractivitate.

„În căldările și pe treptele văilor glaciare se întâlnesc adesea oglinzi de apă, ascunse în căușul cuvetelor sau în spatele pragurilor de morenă rămase în urma ghețarilor din Cuaternar. În împărăția crestelor, acestea au un pitoresc aparte: în apele lor limpezi, ca de cristal, se oglindesc cerul albastru și versanții abrupți care le înconjoară. Cele peste 60 de lacuri glaciare ale Făgărașilor însumează aproximativ 24 de hectare de luciu de apă. Lacul aflat la cea mai mare altitudine din țară, la 2.282 de metri, este Tăul Mioarelor”, se arată în Planul de management al Munților Făgăraș.

Lacurile cele mai cunoscute din Masivul Făgăraș sunt, pe versantul nordic, Urlea, Moșu, Viștișoara, Podragu Mare, Podragu Mic, Podrăgel, Bâlea, Tăul Buteanului, Doamnei și Avrigului. Pe versantul sudic se află Călțun, lacurile Paltinului, Capra, Caprița, cele din Mușeteica, Răiosu, Buda, Iezerul Podu Giurgiului, lacul din Valea Rea, Galbena Scărișoara, Galbena IV, Mănăstirii, Bindea, Gemenu de Sus, Gemenu de Jos, Roșu, Zârna și Jgheburoasa, iar pe culmea Făgărașilor se găsesc Lacul Cerbului și Lacul Brătila.

Lacuri cu păstrăvi curcubeu în Munții Rodnei

În Munții Rodnei, lacurile glaciare s-au format la altitudini de 1.800–2.000 de metri, în circurile sau văile foștilor ghețari.

„Sub limita crestei principale există circa 23 de lacuri glaciare, dintre care pot fi amintite Iezerul Pietrosului, Tăurile Buhăescului, Lala Mare, Lala Mică și Lacul Știol”, notează reprezentanții rezervației Parcul Național Munții Rodnei.

Cele mai multe lacuri glaciare din Munții Rodnei au formă circulară, fiind formate în spatele unor depozite morenice. Apa lor are 10–12 grade, iar în timpul iernii majoritatea sunt acoperite de gheață și zăpadă. Unele, ca Iezerul Pietrosului, au fost populate cu păstrăvi curcubeu. Cel mai întins dintre ele este Lala Mare, cu o suprafață de 6.000 de metri pătrați și o adâncime de aproximativ doi metri.