
Pentru Viktor Orbán e prea devreme să se declare învingător. Ungaria și SUA se contrazic privind ridicarea sancțiunilor energetice
La doar câteva ore după vizita la Casa Albă, guvernul de la Budapesta s-a grăbit să anunțe o victorie majoră: scutirea „pe termen nelimitat” de la sancțiunile americane privind importurile de petrol și gaze rusești. Mesajul era menit să liniștească alegătorii înaintea parlamentarelor de anul viitor și să îl consolideze pe Viktor Orbán în cel de-al șaisprezecelea an de mandat.
Dar, în spatele declarațiilor triumfaliste, tabloul este mult mai puțin clar. Washingtonul și Budapesta oferă versiuni contradictorii despre așa-numita „înțelegere”, care, de fapt, nu există decât la nivelul unei discuții verbale între Orbán și Donald Trump, notează The Guardian. Iar administrația americană evită să îi acorde premierului maghiar un sprijin deplin, într-un moment în care riscul unei mobilizări a opoziției maghiare devine tot mai real.
„Orbán speră că niște vorbe vor fi suficiente ca să-l țină la suprafață”, spune o sursă diplomatică de la Washington. În același timp, republicanii apropiați de Trump devin tot mai sceptici că liderul de la Budapesta își poate conserva puterea la alegerile din aprilie.
Disputa se concentrează pe întrebarea esențială: este vorba despre un termen limitat de un an sau despre o derogare permanentă de la sancțiunile impuse gigantilor energetici ruși Rosneft și Lukoil? Companii care continuă să alimenteze Ungaria și Slovacia, spre indignarea altor state UE.
Nu s-a făcut niciun demers legislativ pentru a oficializa o asemenea înțelegere
Budapesta insistă că Trump i-a garantat o scutire nelimitată. Administrația americană afirmă contrariul: Ungaria ar fi primit doar o suspendare temporară, valabilă un singur an. Mai mult, surse din Departamentul de Stat și Congres spun clar că nu s-a făcut niciun demers legislativ pentru a oficializa o asemenea înțelegere.
„Tot ce știm este că există o amânare de un an. Ar trebui să primim un anunț formal din partea Congresului, dar nu avem nimic. Susținătorii lui Orbán vor exagera importanța acestor semnale, fie că vorbim de energie, fie de arme”, explică un consilier din Congres.
Departamentul de Stat subliniază că nu a fost transmisă nicio notificare oficială privind scutirea de sancțiuni. Negocierile sunt în curs, iar rezultatul ar putea fi pur și simplu abținerea de la aplicarea sancțiunilor secundare – o formulă ambiguă, specifică, remarcă interlocutorii The Guardian, acordurilor preferate de administrația Trump.
În Congres, republicanii privesc cu neîncredere relația apropiată a lui Orbán cu Moscova. „Orbán rămâne foarte apropiat de Putin și nu îl ajută pe Zelenski”, spune același consilier.
Cu alte cuvinte, parteneriatul pe care Budapesta îl prezintă ca fiind deja un succes e departe de a fi stabil. Iar disputa publică dintre Washington și guvernul maghiar arată cât de fragil este, în realitate, calculul politic pe care Orbán încearcă să-și reconstruiască autoritatea.
Sursa: adevarul.ro

