Pentru Washington, Rusia pregăteşte o invazie pe scară largă a Ucrainei

Serviciile americane de informaţii estimează că Rusia îşi intensifică pregătirile pentru o invazie pe scară largă a Ucrainei şi că are deja 70% din dispozitivul necesar pentru o astfel de operaţiune, potrivit unor responsabili americani, scrie AFP.

Moscova a desfăşurat deja 110.000 de soldaţi la frontierele Ucrainei şi ar putea dispune de suficiente capacităţi pentru a lansa o ofensivă în două săptămâni, potrivit acestor oficiali care au informat în ultimele zile membrii Congresului american şi partenerii europeni ai Statelor Unite.

Ei au precizat că serviciile americane de informaţii nu au stabilit dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, a luat decizia de a trece la ofensivă, dar că vrea să-şi ofere toate opţiunile posibile, de la invazia parţială a enclavei separatiste din Donbas până la invazia totală.

În ritmul în care armata rusă continuă să se întărească în jurul Ucrainei, liderul de la Kremlin ar urma să aibă, la jumătatea lunii februarie, suficiente forţe pentru o invazie pe scară largă, 150.000 de oameni, au avertizat ei congresmenii americani şi aliaţii europeni.

Dacă preşedintele rus alege opţiunea cea mai radicală, ar putea încercui Kievul, capitala Ucrainei, şi să-l răstoarne pe preşedintele Volodimir Zelenski în 48 de ore, potrivit acestor responsabili.

Ei au avertizat că conflictul va avea un cost uman considerabil cu riscul de a provoca moartea a 25.000 până la 50.000 de civili, 5.000 până la 25.000 de soldaţi ucraineni şi 3.000 până la 10.000 de soldaţi ruşi. De asemenea, ar putea provoca un aflux de 1 până la 5 milioane de refugiaţi, în principal spre Polonia.

Un prim contingent de soldaţi americani a sosit sâmbătă în Polonia, unde preşedintele american Joe Biden a decis să trimită întăriri pentru a apăra ţările din NATO "împotriva oricărei agresiuni", în plin balet diplomatic menit să convingă Moscova să-şi retragă trupele poziţionate la frontierele Ucrainei.

Rusia dezminte orice veleitate în acest sens, afirmând că doreşte doar să îşi garanteze securitatea, mai scrie AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR