Percheziții DNA în Călărași și Ialomița; vizat este omul de afaceri Ștefan Poienaru (surse)

Procurorii DNA efectuează marți percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul București și în județele Ialomița și Călărași, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unui comunicat al DNA, perchezițiile au loc în cadrul unei anchete în care se efectuează cercetări legate de săvârșirea unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 — 2013.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că vizat de această anchetă este omul de afaceri Ștefan Poienaru, care exploatează mari suprafețe de teren în județele Ialomița și Călărași.

Ștefan Poienaru este patronul SC Agrofam Holding SA și a solicitat de la APIA sprijin financiar pentru modernizarea unei exploatații agricole cu o suprafață de 5.000 ha, însă documentația depusă la APIA conținea acte false.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români