PERCHEZIŢII la 23 de adrese din Bucureşti şi la Spitalul de Arşi: Sunt vizaţi medici care ar fi făcut ILEGAL operaţii estetice

PERCHEZIŢII la 23 de adrese din Bucureşti şi la Spitalul de Arşi: Sunt vizaţi medici care ar fi făcut ILEGAL operaţii estetice

Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au descins, vineri dimineaţă, la 23 de adrese, dar şi la Spitalul de Arşi din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, suspectate că au realizat în mod ilegal operaţii estetice, potrivit unor surse judiciare. Anchetatorii au fost sesizaţi în 2012 de Direcţia de Informaţie şi Protecţie Internă că au loc fraude privind modul de internare al unor pacienţi, iar ulterior a existat şi un denunţător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

PERCHEZIŢII la 23 de adrese şi la Spitalul de Arşi. Sunt vizaţi medici care ar fi făcut ilegal operaţii (Imagine: Shutterstock)

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, faţă de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, dare mită, înşelăciune sau fals intelectual.

Vineri, anchetatorii au făcut 23 de percheziţii în Bucureşti, inclusiv la un spital public, arată Parchetul Tribunalului Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, percheziţiile au loc la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală.

Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului şi realizau operaţii estetice - liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier - în timpul programului de lucru, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

3 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri

4 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …

5 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…