PERCHEZIȚII la Administrația Cimitirelor și ALPAB

Poliţiştii şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează joi dimineaţa mai multe percheziţii în Bucureşti, Dâmboviţa, Buzău şi Mehedinţi.

În această dimineață, peste 120 de polițiști de la Poliția Capitalei efectuează 43 de percheziții în municipiul Bucureşti și în 3 judeţe, la persoane bănuite că ar fi prejudiciat statul cu 7 milioane de lei, prin evaziune fiscală şi spălare de bani. Urmează să fie puse în aplicare 14 mandate de aducere.

La data de 19 noiembrie a.c., peste 120 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare 43 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti și în judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Buzău şi Mehedinţi.

Sunt vizate persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 – 2014, reprezentanții unor societăţi comerciale care au încheiat contracte cu instituţii publice, ar fi creat circuite economico - financiare fictive, înregistrând în contabilitate achiziţii nereale, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

De asemenea, s-a stabilit că, pentru ascunderea provenienţei ilicite a sumelor rezultate din activitatea evazionistă, banii erau transferați, în repetate rânduri, în conturile firmelor controlate tot de persoanele în cauză și retrase în numerar.

Prejudiciul total adus bugetului de stat este în valoare de aproximativ 7 milioane de lei, iar suma totală rezultată din circuitul de spălare a banilor este de aproape 18 milioane de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare 14 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul poliției pentru audieri.

Pentru probarea activității infracționale au fost valorificate pachete analitice furnizate de Unitatea Centrală de Analiză a Informaților din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă