Percheziţii la două angajate ale CEC Bank din Zlatna suspectate că au furat peste 3 milioane de lei din banii a 108 clienţi

Inspectoratul de Poliție Județean Alba efectuează vineri dimineața patru percheziții în zona orașului Zlatna într-o cauză privind fapte de delapidare și înșelăciune, vizate fiind două angajate ale unei bănci, care ar fi creat un prejudiciu de peste 3,2 milioane de lei. 

Au fost emise mandate de aducere pe numele celor două femei, se menționează într-un comunicat transmis AGERPRES de către IPJ Alba.

Perchezițiile, care au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, sunt efectuate de către polițiști ai IPJ Alba, sprijiniți de cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în orașul Zlatna și localitatea Tăuți, la domiciliile și proprietățile celor două femei.

Numărul persoanelor vătămate este de 108.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 — 2016, angajatele unei agenției bancare și-ar fi însușit sume de bani, depuse de clienții băncii în conturile personale de depozit, menționează IPJ.

"Totodată, acestea i-ar fi indus în eroare pe unii clienți ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operațiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însușindu-și banii și eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor și au fost introduse în circuitul bancar", mai menționează sursa citată.

Și reprezentanții CEC Bank derulează o anchetă internă la agenția Zlatna, după ce mai multe persoane susțin că au rămas fără bani în conturi, iar în cazul în care se va dovedi că sunt implicați angajați ai băncii instituția îi va despăgubi pe clienții afectați.

"CEC Bank cunoaște situația creată la agenția Zlatna, județul Alba și este în curs o anchetă internă. Banca oferă tot sprijinul autorităților în acest caz, iar în situația în care acestea vor dovedi implicarea salariaților sucursalei în astfel de acte, Banca va lua măsurile care se impun, inclusiv de despăgubire a clienților afectați", au declarat, la sfârșitul lunii august, reprezentanții băncii.

Cele două angajate cercetate pentru delapidare și înșelăciune sunt surori.

AGERPRES



populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Așa o fi?

4 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”

5 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova