Percheziții la șeful Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, suspectat că și-a falsficat diploma de bacalaureat. Prejudiciul este estimat la 640 de mii de lei

Percheziții la șeful Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, suspectat că și-a falsficat diploma de bacalaureat. Prejudiciul este estimat la 640 de mii de lei

Polițiști de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu procurori de la Parchetul General au descins, sâmbătă dimineața, la domiciliul din Râmnicu Vâlcea al șefului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga.

Conform surselor G4media , anchetatorii au suspiciuni că oficialul și-a falsificat diploma de bacalaureat, care a stat la baza obținerii studiilor superioare, iar ulterior actele au fost folosite la dosarul de angajare.

Diploma de studiu a fost desființată de instanță.

Comunicatul Poliției Române

”La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează o percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Activitatea se desfășoară la domiciliul declarat al unui funcționar public, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Operațiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente.

Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru desfășurarea activităților specifice de urmărire penală.”

  • Laurențiu Baranga nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Cine este Laurențiu Baranga

Baranga a fost numit în funcție, prin decizia premierul Ludovic Orban, la începutul lunii septembrie

Premierul l-a numit în această funcție pe directorul adjunct al ORNISS, Laurențiu Baranga, al cărui CV public începe la vârsta de 32 de ani, când a absolvit bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București, însă apoi a acumulat numeroase titluri și diplome, inclusiv doctor al Universității Valahia din Târgoviște și cursant la Colegiul Național de Apărare, ARACIS, Colegiul Național de Afaceri Interne.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro