Percheziții la Spitalul „Bagdasar-Arseni” într-un dosar privind moartea suspectă a unui pacient. Doi medici vor fi duși la audieri

Procurorii au descins, miercuri dimineață, la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din Capitală, într-un dosar ce vizează moartea suspectă a unui pacient internat în Unitatea Funcțională de Arși.

A fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. FOTO: Arhiva

A fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. FOTO: Arhiva

Potrivit unui comunicat oficial, ancheta are ca obiect „lămurirea circumstanțelor în care a survenit decesul unui pacient internat la data de 31.08.2025, existând indicii că acesta nu ar fi beneficiat de îngrijirile medicale corespunzătoare specifice”.

Acțiunea are loc miercuri, 29 octombrie 2025, fiind pus în executare un mandat de percheziție domiciliară.

De asemenea, anchetatorii au emis și două mandate de aducere pe numele a două cadre medicale de la „Bagdasar-Arseni”. Acestea urmează să fie conduse la sediul Parchetului pentru audieri.

Cercetările sunt derulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în colaborare cu polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR