Percheziții pentru luare și dare de mită: peste 1000 de persoane s-ar fi vaccinat fictiv într-o clinică în schimbul unor sume cuprinse între 1000 și 1500 lei

Percheziții pentru luare și dare de mită: peste 1000 de persoane s-ar fi vaccinat fictiv într-o clinică în schimbul unor sume cuprinse între 1000 și 1500 lei

Mai multe percheziții domiciliare pentru luare și dare de mită au loc luni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii susțin că peste 1000 de persoane s-au vaccinat fictiv împotriva COVID-19 într-o clinică în schimbul unor sume cuprinse între 1000 și 1500 lei, conform surselor judiciare consultate de G4Media . Perchezițiile au loc și la medicul coordonator al centrului Eligon, au mai precizat sursele.

Cele 12 percheziții sunt efectuate de către polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., iar dosarul penal vizează și infracțiuni de cumpărare de influență, fals informatic și acces ilegal la un sistem informatic.

Din cercetări a reieșit că, din august 2021 și până în prezent, personalul medical din cadrul clinicii de vaccinare, cu puncte de lucru în sectorul 2 București și municipiul Caracal, județul Olt, ar fi efectuat vaccinări fictive.

Peste 1.000 de persoane ar fi obținut în mod fraudulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare, mai arată autoritățile.

Activitatea infracțională ar fi fost susținută și de faptul că vaccinul care a fost solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia implica administrarea unei singure doze.

Persoanele cercetate vor fi conduse cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală și dispunerii de măsuri corespunzătoare.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 2 și inspectoratelor de poliție județene Olt, Vâlcea și Gorj.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…