Pericol biologic în Sudan. Combatanții au ocupat un laborator cu virusuri de rujeolă, holeră și poliomielită

Conform OMS, în acest laborator pot exista eşantioane ale unor agenţi patogeni ai rujeolei, holerei şi poliomielitei.

Conflicte în Sudan FOTO Profimedia

Conflicte în Sudan FOTO Profimedia

Riscurile biologice sunt "foarte ridicate" în Sudan , după ocuparea unui laborator naţional de sănătate de către una dintre forţele beligerante, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP.

Acest "laborator de sănătate publică este ocupat de către una dintre forţele beligerante şi prezintă un risc biologic foarte ridicat", a susţinut reprezentantul OMS pentru Sudan, dr. Nima Saeed Abid, prin videoconferinţă, în cadrul unui briefing de presă organizat la Geneva.

Armata Sudanului se luptă cu gruparea paramilitară rivală, Forțele de Sprijin Rapid, cei doi lideri odată aliați căutând să obțină puterea și controlul asupra țării după ce l-au înlăturat pe Omar al-Bashir, în 2019.

Ostilitățile au început la 15 aprilie, după ce au apărut neînțelegeri asupra modului în care ar trebui guvernat Sudanul între conducătorul țării și liderul armatei din Sudan, generalul Burhan, și șeful grupării paramilitare RSF Mohamed Hamdan "Hemedti" Dagalo de la RSF.

Sute de civili și-au pierdut viața după ce au fost prinși în mijlocul confruntărilor.

Un convoi al diplomaților americani a fost atacat, iar anterior ambasadorul UE în Sudan a fost atacat în propria casa. De asemenea, ONU a sistat Programul Alimentar Mondial în Sudan după ce trei angajați ONU au fost uciși.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR