Perioada critică pentru Cornel Dinu nu se mai termină. O persoană din familie îi face zile amare

Cornel Dinu (77 de ani), unul dintre simbolurile clubului de fotbal Dinamo, nu izbutește să iasă din depresia care l-a luat în stăpânire de câteva luni. În afara problemelor de sănătate, Procurorul ar avea parte și de supărări provocate de fiul său - Corneluș, spun apropiații săi.

Cornel Dinu a jucat la națională, dar și a antrenat prima reprezentativă

Cornel Dinu a jucat la națională, dar și a antrenat prima reprezentativă

Ionel Augustin, fost dinamovist, a dezvăluit ce se întâmplă cu legendarul Cornel Dinu, după ce acesta a spus că își așteaptă sfârșitul, scrie prosport .

Cornel Dinu refuză să fie vizitat la domiciului pe care-l deține în apropiere de sediul Televiziunii Române, dar ține legătura cu apropiații prin telefon.

„Am fost de câteva ori, ne respinge, nu mai vrea nici să-l vedem, nici… Vorbim la telefon. Mie mi-a răspuns, dar numai «lasă-mă în pace», ne înjură (n.r. - zâmbește). El este idolul vieții mele ca fotbalist, din toate timpurile. Au mai încercat și alții, și Borcea, care e sufletul lui. Vrea să îl ajute… Nu îl mișcă nimic”, a declarat Ionel Augustin (70 de ani).

Cornel Dinu, despre care dinamoviștii sunt convinși că este unul dintre cei doi câini de pe stema clubului, a declarat că nu și-a mai părăsit domiciliul de aproape un an și jumătate, cu excepția vizitelor pe care le-a făcut la spital.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii