Peskov: Mobilizarea nu s-a încheiat „deocamdată”

Mobilizarea parţială a sute de mii de rezervişti pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina nu s-a încheiat „deocamdată'', deşi mai multe regiuni au finalizat deja procesul, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, marţi, potrivit AFP.

Dmitri Peskov a anunțat că mobilizarea parțială nu a luat sfârșit / Foto: kremlin.ru

Dmitri Peskov a anunțat că mobilizarea parțială nu a luat sfârșit / Foto: kremlin.ru

„Deocamdată nu există încă un decret prezidenţial'' care să pună capăt mobilizării, a indicat Dmitri Peskov.

Declarația de la Kremlin vine la o zi după ce primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat închiderea centrelor de mobilizare militară din oraș. Acesta afirmase că Moscova și-a i-a îndeplinit cota de recruţi care vor fi trimişi să lupte în Ucraina, de la anunţarea mobilizării parţiale de către preşedintele Vladimir Putin, la 21 septembrie.

Anunțul președintelui Rusiei a dus la exodul a zeci de mii de ruși care au vrut să evite înrolarea în armată. Săptămâna trecută, Vladimir Putin a afirmat că anticipează ca acest val de mobilizare să se finalizeze „în două săptămâni'', admiţând că s-au înregistrat rateuri.

Dmtri Peskov a mai anunțat marți că mai multe regiuni au încheiat procesul de mobilizare, dar nu a precizat și care sunt acestea.

„Ministerul Apărării a stabilit cote pentru fiecare regiune. Unele spun că au terminat acest proces'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului într-o conferinţă de presă.

Acesta a dat și asigurări că autorităţile ruse nu vor mobiliza mai mult de 300.000 de rezervişti, numărul anunțat și pe 21 septembrie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

4 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…