Peste 18.500 de cetăţeni ucraineni au intrat în România

Peste 18.500 de cetăţeni ucraineni au intrat ieri în România, fiind înregistrată o creştere de 30% faţă de ziua precedentă, informează Poliţia de Frontieră. Pe la graniţa cu Ucraina au intrat în România aproape 8.500 de cetăţeni ucraineni, iar pe la cea cu Republica Moldova, alţi peste 7.700. Conform sursei citate, au ieşit din ţara noastră peste 9.600 de ucraineni, cifră în creştere cu 32%. Structurile Poliţiei de Frontieră au înregistrat, ieri, 168 de cereri ale unor persoane care au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român, fiind preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări. De la declanşarea conflictului din Ucraina, au intrat în România aproximativ 43.000 de cetăţeni din ţara vecină şi au ieşit peste 20.000. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate la graniţe 222 de solicitări de azil, mai menţionează Poliţia de Frontieră./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești