Peste 200 de militari disponibilizați au protestat la Academia Militară

Peste 200 de militari disponibilizați au protestat la Academia Militară

Peste 200 de reprezentanți ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate au protestat sâmbătă în fața Academiei Militare, nemulțumiți de Legea salarizării unitare și alte acte normative privind salarizarea și pensiile de serviciu, dar și de "secretele planuri de Lege a pensiilor".

Protestul a început la ora 11:00, iar protestatarii aveau pancarte pe care scria: "Vreți mercenari? Plătiți-i" "Stimați parlamentari NATO. Actuala conducere politică a României își bate joc de armata activă și cea din rezervă, SOS", "La grad, funcție și vechime egale, pensii egale indiferent de anul pensionării" etc.

Președintele SCMD, Mircea Dogaru, a declarat pentru AGERPRES, că protestul vizează, printre altele, Ordonanța 59/2017 privind pensiile de serviciu, ordonanță care, în opinia acestuia, a fost dată ilegal de către Ministerul Muncii.

"Protestăm împotriva ordonanței 59, dată ilegal în ceea ce ne privește, de Ministerul Muncii, întrucât de la 1 ianuarie 2015 Ministerul Muncii nu are nicio competență asupra sistemului unitar. Doamna ministru (nr. Olguța Vasilescu, ministrul Muncii) vorbea despre "pensii nesimțite" și cita pensiile magistraților, care sunt pensii speciale. E treaba domniei sale, sunt în parohia ei, dar lovitura s-a dat la militari, care nici în zilele cele mai "trandafirii" nu ar ajunge să aibă o pensie, nici a 5-a parte din cât are un magistrat. Doar Ministerul Apărării este îndreptățit să coordoneze sistemul militar, armata, internele, serviciile, dar modul în care a fost dată această ordonanță a făcut să fie decapitate toate structurile militare, de la sublocotenent în jos și căpitan în sus, toți cei care puteau să iasă în rezervă au trecut imediat", a spus Dogaru.

Întrebat ce va face de acum încolo, Dogaru a răspuns că va acționa în judecată ministrul Muncii "pentru abuz de putere, discriminare și trădare".

"O dăm în judecată (pe Olguța Vasilescu, ministrul Muncii n.r) pentru "n" motive: abuz de putere, discriminare, pentru că la noi pensia se va calcula numai la militarii din toată România, nu din brut, ci din net, și va mai fi supusă odată impozitării, și, de asemenea, pentru trădare, pentru că structurile noastre, la ora actuală, sunt praf, la pământ" , a mai spus Dogaru.

Protestul militarilor disponibilizați din fața Academiei Militare s-a încheiat după aproape două ore, puțin după ora 13:00, deși avea aprobare până la 18:00.

Conform organizatorilor, "scopul actualului miting, organizat cu aprobarea Primăriei Municipiului București, este acela de a informa reprezentanții NATO, prezenți la Adunarea Parlamentară NATO la București, despre gravele consecințe ale legislației amintite, asupra eficienței flancului estic al Alianței Nord Atlantice și a capacității de apărare a României".

De altfel, într-un Apel către secretarul general NATO și miniștrii Apărării din statele membre NATO, postat pe site-ul propriu, reprezentanții SCMD susțin că "prin Legea nr. 153/2017 a salarizării unitare, au fost coborâți coeficienții de salarizare a militarilor și polițiștilor, în bătaie de joc, la cote ce fac meseriile respective neatractive pentru tineri. Astfel, Șeful Statului Major al Armatei Române are coeficientul de salarizare 4,36, similar unui balerin angajat la Opera de Stat sau unei secretare de primărie".

În ceea ce-i privește pe rezerviști, "a căror Lege a pensiilor militare de stat, a fost deja distrusă de Ordonanța 57/2015 a Guvernului Cioloș", SCMD susține că aceștia "au fost complet decuplați de structurile active, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2017, care legiferează, împotriva lor, discriminarea față de civili și dubla impozitare"

"Dată în luna iulie a.c., această ordonanță anunța că va intra în vigoare cu 15 septembrie, îndemnându-i, practic, pe profesioniștii din Armată, Jandarmerie, Poliție și Servicii să treacă rapid în rezervă. Forțele Armate Române au suferit, așadar, o adevărată hemoragie de cadre și luptători, aceștia pensionându-se cu miile, până la data de 14 septembrie. (...) Măsura a fost și este considerată de noi un act de trădare naționala fără precedent, dar și un act de trădare a intereselor NATO, prin demantelarea flancului estic al Alianței. Nu mai există structuri funcționale în Armată, Servicii și Interne ca urmare a pensionarilor masive. Exemplu: din 961 colonei activi, am rămas în două luni cu 97", se menționează în apel.

Inițial, SCMD solicitase Primăriei aprobare pentru desfășurarea acțiunii de protest în alveola din Parcul Izvor, cu ocazia desfășurării lucrărilor Adunării Parlamentare NATO la București, însă cererea sindicatului a fost respinsă.

Adunarea Parlamentară a NATO, aflată la a 63-a sesiune anuală, a început vineri la Palatul Parlamentului. La eveniment participă peste 50 de delegații parlamentare naționale ale statelor membre și statelor cu statut de asociat, de partener regional și mediteranean asociat și de observator, precum și invitați din România și din străinătate.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /