Peste 300 de angajați ai Institutului Cantacuzino protestează în fața Guvernului

Peste 300 de angajați ai Institutului Cantacuzino protestează miercuri în fața sediului Guvernului, nemulțumiți de faptul că nu și-au primit o parte din salariile pe ultimele trei luni și că nu există nicio perspectivă optimistă în cazul instituției.

Protestul se desfășoară până la ora 13,00, fiind așteptați să participe și studenți de la UMF "Carol Davila".

Salariații au scandat "Salvați Institutul Cantacuzino!", "Salvați valorile și tradiția românească", "Vrem vaccinuri și seruri românești!", "Bunicii și părinții noștri au trăit și ne-au îngrijit datorită Institutului Cantacuzino!".

"Salariații institutului nu și-au primit drepturile salariale de trei luni de zile sau au primit o parte dintre ele. Din 17 septembrie există o comisie interministerială care, în șase luni, nu a găsit nicio soluție pentru rezolvarea situației institutului. Se tergiversează din partea Guvernului găsirea unor soluții concrete pentru salvarea institutului", a declarat pentru AGERPRES președintele Sindicatului TESA de la Institutul Cantacuzino, dr. Toader Marian.

El a adăugat că nu există niciun fel de promisiune în cazul institutului iar posibilele variante salvatoare au fost "închise din fașă".

"Singurul lucru care s-a întâmplat a fost trecerea institutului din coordonarea Ministerului Sănătății în coordonarea MECȘ. Continuăm formele de protest până la găsirea unor soluții de salvare", a afirmat liderul sindical. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…

5 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver