328 de magistrați de la instanțele și parchetele din întreaga țară, inclusiv de la DNA și DIICOT, semnează o scrisoare deschisă prin care își apără pensiile de serviciu. Magistrații intenționează să trimită scrisoarea președintelui, premierului și președinților Camerelor Parlamentului, scrie G4Media .

Dincolo de argumentele binecunoscute potrivit cărora li s-ar încălca independența dacă le-ar fi tăiate pensiile speciale și s-ar încălca jurisprudența CCR, semnatarii admit în premieră că există anomalii și inechități și oferă soluții.

O astfel de anomalie ar fi faptul că legea permite unor persoane care au activat în avocatură, de exemplu, să intre în magistratură, li se asimilează vechimea și primesc pensie de serviciu.

Spre exemplu, recent, CSM a primit-o în magistratură pe avocata Claudia Gherbovan Silinescu, iar aceasta s-a pensionat după numai câteva luni de activitate și beneficiază de pensie specială. Avocata este nepoata unui fost general SIE, care a fost consilierul lui Adrian Năstase. Avocata a fost achitată în procesul de corupție în care a fost judecată și actuala șefă a Instanței supreme, judecătoarea Corina Corbu.

”Este indiscutabil că prevederile art. 82 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, recunosc această pensie de serviciu în favoarea unor persoane care au exercitat alte funcții sau profesii juridice decât aceea de magistrat, inclusiv ca efect al asimilării vechimii în magistratură cu vechimea dobândită în exercitarea altor activități și, tot astfel, aceste dispoziții legale instituie un tratament diferit în cazul posibilității de a se pensiona anticipat în baza unei vechimi cuprinse între 20 și 25 de ani, diferențiat de un criteriu de vârstă (60 de ani)”, arată semnatarii scrisorii.

O altă anomalie ar fi că există cazuri în care pensiile sunt mai mari ca salariile. Potrivit ”revoluției” fiscale a PSD, salariul brut a fost majorat, iar pensia de serviciu a magistraților este 80 la sută din ultimul venit lunar. Mărindu-se brutul, automat s-a mărit și valoarea pensiei. Prin urmare, s-a ajuns în situația aberantă ca un magistrat să aibă salariu net de 15.000 de lei și să iasă la pensie cu 18.000 de lei.

”Există și alte inechități care pot fi corectate şi care decurg din existența unor reglementări care asigură o pensie în plată mai ridicată decât nivelul indemnizației nete a judecătorilor și procurorilor în activitate, care prevăd pensii de serviciu achitate pentru personal asimilat magistraților sau pentru diverse perioade asimilate și care asigură chiar posibilitatea de pensionare imediat după reintegrarea magistratură a unor foști judecători și procurori, printr-un simplu interviu, dar toate aceste deficiențe sunt determinate de incapacitatea puterii legislative și executive de a legifera consecvent și neechivoc, iar nu în beneficiul unor entități profesionale direct interesate în obținerea acelor beneficii specifice profesiei de magistrat”, arată semnatarii scrisorii.

Magistrații oferă și soluții de corectare a acestor anomalii și inechități.

”Vă înaintăm următoarele propuneri de amendare a legislaţiei în vigoare pentru înlăturarea anomaliilor mai sus menţionate :

  • Adoptarea unor măsuri fiscale care să determine un cuantum al pensiei care să nu depăşească venitul în plată în ultima lună de activitate aferent funcţiei deţinute prin promovare sau numire, cu excluderea oricăror drepturi obţinute ca urmare a delegării/detaşării;
  • Modificarea tezei finale a art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, în sensul că, “La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat una din profesiile prevăzute la art.33 alin.1, dar nu mai mult de 5 ani”, fiind obligatorie vechimea minimă în magistratură de 20 de ani;
  • Eliminarea din categoria beneficiarilor pensiei de serviciu, reglementată de prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, având în vedere lipsa unei justificări obiective de acordare a acestui drept.”

Magistrații spun că scrisoarea deschisă este ”o invitaţie la dialog, exprimându-ne toată disponibilitatea pentru dezbaterea şi identificarea unor soluţii corecte şi eficiente, în acord cu principiile constituţionale aplicabile, iar în situaţia în care punctul de vedere expus va fi ignorat, ne rezervăm dreptul de a sesiza organismele interne și europene, pentru a lua măsurile cele mai eficace şi mai urgente, în vederea apărării şi restabilirii normelor legale de protecţie împotriva unor imixtiuni, ce afectează independenţa judecătorilor, legitimate prin avansarea sau edictarea unor proiecte de lege”.

Citește  aici  în întregime scrisoarea magistraților.

Vezi  aici  lista semnatarilor.