Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în zonele protejate din Bulgaria sunt turişti români

Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în zonele protejate din Bulgaria sunt turişti români

Autoritățile bulgare au dat peste 150 de amenzi într-o operațiune de două zile pe litoralul Mării Negre, majoritatea sancționaților fiind turiști români.

Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în Bulgaria sunt turişti români FOTO: Novinite

Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în Bulgaria sunt turişti români FOTO: Novinite

În perioada 6-7 august, autorităţile bulgare, alături de reprezentanţi ai instituţiilor române, au desfăşurat o amplă acţiune de verificare de-a lungul coastei de nord a Mării Negre. Controlul, solicitat de ministrul bulgar al Mediului şi Apelor, Manol Genov, a vizat maşinile şi rulotele parcate ilegal în zone protejate , încălcând legislaţia bulgară.

Potrivit agenţiei BGNES, citată de Novinite , în urma verificărilor au fost aplicate peste 150 de sancţiuni.

Românii, principalii contravenienţi

Yavor Dimitrov, directorul Direcţiei Bazinului Mării Negre (BBDHR) din Varna, a declarat că peste 90% dintre contravenienţi au fost turişti români. Acesta a explicat că principalele cauze ale încălcărilor sunt lipsa de informaţii, necunoaşterea legislaţiei şi barierele lingvistice. În plus, indicatoarele amplasate de Ministerul Mediului şi Apelor pentru a avertiza vizitatorii sunt adesea îndepărtate, ceea ce reduce eficienţa măsurilor preventive.

Amenzi şi posibile pedepse penale

Conform legislaţiei bulgare, deteriorarea dunelor de nisip din zonele protejate este considerată faptă penală şi se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare. Deşi până acum nu au fost aplicate pedepse privative de libertate, amenzile pot ajunge până la 2.500 leva (aproximativ 1.278 de euro).

Verificări şi la unităţile comerciale de pe plajă

În paralel, inspectorii BBDHR au controlat şi localurile situate pe plajă, unde au descoperit cazuri de extragere ilegală a apei şi evacuare neautorizată a apelor uzate în Marea Neagră.

Ministerul Mediului şi Apelor din Bulgaria a anunţat că astfel de acţiuni vor continua pe parcursul acestei veri şi, începând de anul viitor, se vor desfăşura anual, în perioada 1 mai – 30 septembrie, pentru a proteja mai eficient litoralul nordic al Mării Negre.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

5 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”