Peste jumătate dintre britanici susțin revenirea în UE, la 10 ani de la referendumul pentru Brexit

Sprijinul pentru reintegrarea completă a Regatului Unit în Uniunea Europeană este în creștere, potrivit unor cercetări publicate la un deceniu de la votul pentru Brexit. Experții avertizează însă că abordarea prudentă a guvernului laburist ar putea eroda sprijinul atât în rândul alegătorilor progresiști, cât și în fostele bastioane pro-Brexit, scrie The Guardian.

Britanicii s-ar întoarce în UE/FOTO:EPA/EFE

Britanicii s-ar întoarce în UE/FOTO:EPA/EFE

Datele arată că mai mult de jumătate dintre alegători – 53% – ar susține revenirea în UE, nu doar o apropiere economică prin piața unică. Sprijinul este deosebit de ridicat în rândul simpatizanților Partidului Laburist, Liberal Democrat și Verzilor, unde depășește 80%.

În schimb, alegătorii conservatori și cei ai formațiunilor pro-Brexit rămân mai rezervați, deși o minoritate semnificativă ar susține și ea o astfel de schimbare de direcție.

Cercetarea, realizată de organizația Best for Britain, indică și faptul că actuala strategie a guvernului – de a menține relații apropiate cu UE fără a reveni în structurile sale – este susținută de 61% dintre alegători, dar doar o mică parte o sprijină ferm.

Potrivit autorilor studiului, această „cale de mijloc” implică riscuri politice. „Există un pericol real în soluțiile de compromis”, a declarat Tom Brufatto, director de politici al organizației, subliniind că o astfel de abordare ar putea nemulțumi ambele tabere.

Cercetătorii au analizat mai multe scenarii posibile pentru viitorul relației dintre Regatul Unit și UE, de la menținerea actualului acord până la o reintegrare completă. Variantele intermediare, precum aderarea la piața unică sau uniunea vamală, sunt considerate dificile din punct de vedere politic, deoarece ar redeschide dezbateri sensibile legate de suveranitate.

Guvernul laburist urmărește o strategie de aliniere la anumite standarde europene

În prezent, guvernul laburist urmărește o strategie de aliniere la anumite standarde europene, fără a participa la procesul de decizie. Aceasta ar putea transforma Regatul Unit într-un „importator de reguli”, fără influență asupra lor, avertizează analiștii.

Un exemplu este acordul sanitar și fitosanitar aflat în negociere, care ar putea reduce barierele comerciale pentru produsele agricole, dar ar presupune respectarea unor reguli stabilite la nivel european.

De la ieșirea din UE, în 2020, Regatul Unit s-a îndepărtat de zeci de reglementări europene, ceea ce complică procesul de armonizare.

Expertul în sondaje John Curtice a criticat ceea ce a numit „strategia tăcerii” a Partidului Laburist pe tema Brexitului, sugerând că aceasta ar putea avea costuri electorale. Potrivit acestuia, pierderea alegătorilor pro-europeni ar putea afecta mai mult partidul decât migrarea unei părți a electoratului către formațiuni pro-Brexit.

Fostul lider laburist Neil Kinnock a declarat că Brexitul a avut consecințe economice semnificative și a sugerat că, în timp, partidul ar putea susține explicit revenirea în UE, fără a avansa însă un calendar.

La rândul său, Anand Menon, director al centrului de analiză UK in a Changing Europe, consideră că actuala poziție a guvernului este dificil de susținut pe termen lung.

Este complicat să susții că Brexitul a afectat economia, dar să propui în același timp doar ajustări minore ale relației cu UE”, a explicat el.

Potrivit acestuia, strategia de aliniere sectorială ar necesita un efort administrativ constant pentru a evita divergențele accidentale față de legislația europeană.

Din punct de vedere administrativ, situația actuală este inconfortabilă”, a concluzionat Menon.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Scenariul de care se teme PSD

2 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

3 Așa o fi?

4 SURSE Bolojan numește tehnocrați în locul miniștrilor PSD. Decapitează prefecții, secretarii de stat și toți șefii PSD

5 VIDEO Ce avem noi aici?