Petrescu (CFR) - Înjumătăţirea punctelor e cea mai mare prostie din istoria fotbalului, e un campionat fals

Petrescu (CFR) - Înjumătăţirea punctelor e cea mai mare prostie din istoria fotbalului, e un campionat fals

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului cu FC Voluntari, din prima etapă a play-off-ului Ligii I, că înjumătăţirea punctelor la finalul sezonului regulat este "cea mai mare prostie din istoria fotbalului" şi că din acest motiv campionatul României este unul "fals".

"Presiunea este numai şi numai la CFR Cluj. În opinia mea acest campionat este creat fals. Nu ai cum să iei puncte (n.r. - înjumătăţirea punctelor de la finalul sezonului regulat) şi să pretinzi că e corect. E un campionat fals. Nu e corect şi normal să ni se ia nu ştiu câte puncte pentru că se poate întâmpla ca o echipă să aibă o formă proastă... şi Real Madrid mai intră în câte o pasă neagră, dar la final câştigă. Aşa că şi CFR poate să aibă, iar dacă se întâmplă nu ar fi normal şi nici corect (n.r. - să piardă titlul). La noi presiunea e maximă, dacă nu rămânem pe primul loc toată lumea o să zică nu ştiu ce. Însă e fotbal şi se poate întâmpla orice. Înjumătăţirea punctelor este cea mai mare prostie din istoria fotbalului. Din cauza asta noi jucăm acum campionatul pe viaţă şi pe moarte", a menţionat tehnicianul formaţiei care a câştigat în sezonul regulat 78 de puncte şi a intrat în play-off doar cu 38.

Dan Petrescu se aşteaptă la un meci greu cu FC Voluntari, echipă care în opinia sa nu mai are nicio presiune acum, după calificarea în play-off.

"Orice echipă care joacă împotriva CFR-ului este motivată, mai ales în play-off. Din momentul ăsta punctele valorează 3 puncte, adică nu doar 1 punct şi jumătate ca până acum. Aşa că Voluntari va veni aici să scoată maximum de la acest meci. E posibil orice şi la meciul de mâine, pentru că Voluntari arată excelent. Cu FCSB dacă marca în minutul 86 câştiga, dar a luat gol în minutul 94 de la peste 35 de metri. Iar noi am bătut Voluntari o dată în minutul 90 şi o dată dintr-un corner. E greu să-i baţi de patru ori pe cei de la Voluntari. Mai ales la ce lot au. Ei ne cunosc pe noi, noi pe ei... sper că jucătorii mei vor face diferenţa pe teren. Voluntari nu mai are nicio presiune acum, doar să joace fotbal", a explicat Petrescu.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20:30, pe teren propriu, formaţia FC Voluntari, într-o partidă contând pentru prima etapă a play-off-ului Ligii I. AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…