Pianistul rus Boris Berezovski, părăsit de agentul său după ce a susţinut invazia rusă în Ucraina

Pianistul rus Boris Berezovski, părăsit de agentul său după ce a susţinut invazia rusă în Ucraina

Agentul celebrului pianist rus Boris Berezovski a anunţat joi că a decis să nu-l mai reprezinte pe artist în străinătate, după ce acesta a cerut într-o emisiune televizată întreruperea electricităţii la Kiev pentru a accelera cucerirea Ucrainei, relatează AFP.

"Biroul nostru l-a reprezentat de aproape 20 de ani pe pianistul Boris Berezovski, un artist de geniu şi om paradoxal, urmărindu-l pas cu pas în cariera sa", a afirmat Productions Sarfati într-un comunicat transmis AFP.

"Acesta a vorbit la un canal de televiziune rus în timpul unui talk-show de propagandă şi a făcut declaraţii care au şocat, rănit şi i-au uimit pe toţi cei care îl cunosc pe artist. Pentru noi a fost de neînţeles", au adăugat producătorii, care au organizat din 1948 turnee pentru numeroşi artişti, mulţi din Rusia, Franţa şi din întreaga lume.

"Condamnăm ferm declaraţiile făcute în timpul emisiunii şi suntem, din păcate, obligaţi să suspendam reprezentarea lui Boris Berezovski în cadrul biroului nostru", a se arată în comunicat.

Boris Berezovski, în vârstă de 53 de ani, un invitat obişnuit al festivalurilor şi sălilor de concerte din Franţa, precum Festivalul internaţional de pian de la La Roque-d'Anthéron (sudul Franţei) şi Théâtre des Champs-Elysées, din Paris, a mai afirmat în cadrul emisiunii că "ceea ce spun mass-media occidentale sunt pure minciuni".

"Înţeleg că ne este milă de ei, că facem lucrurile cu delicateţe, dar nu am putea să nu ne mai pese de ei, să-i asediem şi să le tăiem electricitatea?", a declarat Berezovski în cadrul unui talk-show la canalul de televiziune pro-Kremlin Pervîi Kanal pe 10 martie, precizând că se referă la Kiev.

Declaraţiile artistului au provocat un val de indignare în lumea muzicală.

Pianistul şi dirijorul Lars Vogt, directorul muzical al Orchestrei de cameră din Paris, a reacţionat ferm pe Twitter: "Nu-mi vine să cred aceste declaraţii ale fostului meu prieten Boris B. Dar le aud chiar din gura lui. Prietenia noastră s-a încheiat oficial".

Pianista venezueleană Gabriela Montera a vorbit pe Twitter despre "o dezamăgire uriaşă", adăugând că "măreţia muzicală şi empatia nu merg întotdeauna mână în mână".AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”