Pianistul și compozitorul Valentin Gheorghiu a murit. Artistul a pus România pe harta muzicală a lumii

Pianistul și compozitorul Valentin Gheorghiu a murit. Artistul a pus România pe harta muzicală a lumii

Pianistul şi compozitorul Valentin Gheorghiu a murit, în noaptea de duminică spre luni, 16 spre 17 iulie, la vârsta de 95 de ani, după o carieră uimitoare de peste 70 de ani.

Pianistul şi compozitorul Valentin Gheorghiu a murit

Valentin Gheorghiu are o impresionantă activitate artistică, ce se întinde pe parcursul a peste şapte decenii. Pianistul şi compozitorul s-a născut la 21 martie 1928, la Galaţi. A fost admis la Academia Regală de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti (1934-1937; 1939-1947), Valentin Gheorghiu și i-a avut ca profesori pe Mihail Jora, Constanţa Erbiceanu, Mihail Andricu şi Constantin Brăiloiu.

A urmat apoi Conservatorul Naţional de Muzică din Paris (1937-1939), unde a studiat pianul (Lazare Lévy), teorie-solfegiu (Marcelle Meyer) şi armonia (Noël Gallon), potrivit lucrării "Muzicieni români, compozitori şi muzicologi - lexicon" (autor Viorel Cosma, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1970). Și-a făcut debutul în 1943, ca solist pe scena Ateneului Român, cu concertul nr. 1 în do major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, alături de Filarmonica condusă de George Georgescu. A fost organist la Catedrala Catolică "Sf. Iosif" din Bucureşti (1947-1956) şi din 1950, solist concertist al Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti.

Turnee artistice în întreaga lume

La prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu" din 1958, Valentin Gheorghiu a fost distins , împreună cu fratele său, violonistul Ştefan Gheorghiu (1926-2010), cu premiul I pentru interpretarea Sonatei nr. 3 "în caracter popular românesc", în la minor, de George Enescu, potrivit paginii oficiale a Societăţii Internaţionale de Muzică "Arthur Rubinstein" din Israel - www.arims.org.il .

Valentin Gheorghiu a întreprins, pe lângă activitatea concertistică din ţară, turnee artistice în Ungaria, Germania, Austria, Franţa, Italia, Polonia, Grecia, Turcia, Bulgaria, Elveţia, Egipt, Iugoslavia, URSS, Canada, SUA, Islanda, Israel, şi după 1970, în Suedia, Japonia, Finlanda, Spania, Belgia, Olanda, şi a susţinut concerte acompaniat de orchestre de renume precum Capela de Stat din Dresda, Orchestra simfonică din Viena, Filarmonica Cehă, filarmonicile din Sofia, Budapesta, Atena, Ankara, Helsinki, Filarmonica Regală din Stockholm, Societé de Concert du Conservatoire din Paris, Orchestra Radioteleviziunii Franceze, Orchestra Regală din Madrid, orchestrele simfonice din Baltimore şi Montreal, din Tokyo şi Kyoto.

A cântat alături de dirijori cunoscuți, precum Horia Andreescu, Roberto Benzi, Sergiu Comissiona, Antal Dorati, Anatol Fistoulari, Lawrence Foster, George Georgescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Armin Jordan, Kiril Kondrashin, Rafael Kubelik, Eric Leinsdorf, Ferdinand Leitner, Cristian Mandeal, Kurt Masur, Seiji Ozawa, Georges Pretre, John Pritchard, Simon Rattle, Constantin Silvestri, Stanislas Skowachewsky, potrivit site-ului Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" din Galaţi, https://www.bvau.ro/ .

Membru în juriile celor mai importante concursuri internaționale

Valentin Gheorghiu a fost inclus în juriile celor mai importante concursuri internaţionale muzicale, între care amintim: Concursul "George Enescu" (Bucureşti, 1961, 1996), "Ceaikovski" (Moscova, 1970, 1990), "Chopin" (Varşovia, 1985), "Beethoven" (Viena, 1970, 1989, 1997), "Bayerischerundfunk" (München, 1967, 1970, 1975, 1979, 1981, 1985, 1989, 1991, 1993, 1995), "Maria Callas" (Atena, 1979, 1996), "Arthur Rubinstein" (Tel Aviv, 1993), "Cassagrande" (Terni, 1994), "Concurs de muzică de cameră" (Firenze, 1995), "Liszt" (Weimar, 1996, 2000), "Concurs de muzică de cameră" (Trieste, 1997). Pianistul făcut înregistrări la radio şi televiziune, dar şi pentru diverse case de producţie: "Electrecord", "His Master's Voice", "Pathe Marconi", "Deutsche Grammophon", "RCA Tokyo", "Eterna", "Supraphon". Valentin Gheorghiu a cântat în formaţia de cameră "Trio Bucureşti", alături de fratele său şi de violoncelistul Radu Aldulescu (1922-2006).

Numeroase distincții, premii și titluri

Prin creațiile sale compozistice se numără muzică simfonică - "Coral şi fugă pentru orgă şi orchestră" (1946), "Simfonia I, în re minor" (1949), "Simfonia a II-a, în re minor" (1956), "Concertul pentru pian şi orchestră în la major" (1959), "Imagini din copilărie" (1961); suită pentru orchestră - "Burlesca pentru pian şi orchestră" (1964); muzică de cameră - "Burlesca pentru vioară şi pian" (1945), "Cvartet de coarde în fa minor" (1946), "Sonată pentru pian" (1946), "Coral în re minor" (1947); pentru orgă - "Sonata în si minor pentru pian şi violoncel" (1950), "Trio în la major pentru pian, vioară şi violoncel" (1950); muzică vocală - "12 Lieduri pe versuri de Tudor Arghezi" (1960); voce şi pian - "Vrei tu să fii", "Vin cocorii", "În anii nouă sute şapte"); muzică de film - "Amintiri din copilărie" (1964, regie şi scenariu Elisabeta Bostan); muzică corală, conform volumului amintit mai sus.

La 26 septembrie 2014, Valentin Gheorghiu a fost ales membru corespondent al Academiei Române, potrivit site-ului https://acad.ro/ .

I-au fost acordate importante distincţii, premii şi titluri, printre care: Menţiunea I la Premiul de compoziţie "George Enescu" (1946); Premiul I la Concursul internaţional de la Budapesta (1949); Premiul de Stat cl. I (1949); Premiul I la Concursul internaţional de la Praga (1950, 1953); titlul de "Artist Emerit" (1951); Premiul I la Concursul internaţional de la Bucureşti (1953, 1958); Premiul de compoziţie "George Enescu" al Academiei Române (1961); Ordinul Muncii cl. a III-a (1964); Ordinul Meritul Cultural cl. I (1968), cetăţean de onoare al oraşului Texas, SUA (1981), Premiul de excelenţă al Academiei Române pentru întreaga activitate (1995), Premiul de Excelenţă acordat de Fundaţia Culturală Română (1999), Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1997) şi al Universităţii de Artă "George Enescu" din Iaşi (2007), notează site-ul https://www.bvau.ro/ .

Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România

Valentin Gheorghiu a primit medalia şi diploma de onoare din partea Fundaţiei Internaţionale "Ion Voicu", pentru contribuţia la dezvoltarea muzicii româneşti contemporane (2003), Premiul excelenţei interpretative al revistei "Actualitatea Muzicală", secţiunea Muzică cultă (2005), "Premiul de Excelenţă" acordat de Radio România Cultural (2010), Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia (întreaga carieră) secţiunea Muzică (2010), Premiul de Excelenţă în Cultură - muzică, în cadrul Galei Premiilor Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură (15 ianuarie 2018).

Preşedinţia României i-a conferit, la 1 decembrie 2000, Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" - în grad de Mare Cruce, în semn de apreciere pentru "contribuţia adusă la progresul şi propăşirea României".

La 23 mai 2018, la împlinirea vârstei de 90 de ani, a fost decorat de Preşedinţia României cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional "Steaua României", „în semn de profundă apreciere pentru ceea ce a realizat în extraordinara sa carieră muzicală , în calitate de pianist şi compozitor".

În 2021, a primit Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2020, pentru întreaga activitate componistică şi interpretativă, potrivit site-ului https://www.ucmr.org.ro/ .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?