
Piața de capital românească, „liniștită, dar pozitivă”. Care sunt perspectivele pentru acest an
Bursa de Valori București a avut un start de an remarcabil în 2026, indicele BET apreciindu-se cu 11% de la începutul anului, iar sectorul energetic se numără printre câștigătorii acestei evoluții pozitive, apreciază brokerul Ciprian Bârsan.
În cadrul unei analize pentru „Adevărul”, expertul financiar a evaluat situația pieței de capital românești și perspectivele pentru acest an, subliniind importanța anunțurilor privind listarea unor noi companii de stat.
Evoluție liniștită, dar pozitivă
„L-aș evalua mai degrabă liniștit și în strânsă concordanță cu evenimentele și evoluția piețelor internaționale. Când spun piețe internaționale, mă raportez în primul rând la Statele Unite și în al doilea rând, la Europa. Practic, ceea ce se întâmplă pe acele piețe se reflectă și la Bursa de la București", a explicat Ciprian Bârsan.
Expertul subliniază că nu au existat evoluții spectaculoase în această perioadă, piața românească urmărind trendul piețelor majore din Statele Unite și Europa, însă aprecierea de 11% a indicelui BET confirmă un sentiment pozitiv al investitorilor.
Câștigătorii începutului de an
Printre companiile cu cele mai bune performanțe de la începutul anului se numără Digi Communications (DIGI), care s-a apreciat cu 25% într-o lună, Fondul Proprietatea (FP) cu un avans de aproape 25%, și Transgaz (TGN) cu o creștere de 23,5%. Sectorul financiar a avut, de asemenea, rezultate solide, cu MedLife (M) înregistrând o creștere de peste 21% și Banca Transilvania (TLV) apreciindu-se cu 7,6%.
„Sectorul energetic e clar avantajat și mulți investitori sunt cu ochii pe aceste companii", a declarat Bârsan, făcând referire la companii precum Transgaz, OMV Petrom (SNP) și Transelectrica (TEL), care au atras în continuare atenția investitorilor.
Mai multe companii de stat ar putea fi listate la Bursă
Una dintre cele mai importante vești pentru piața de capital românească este aceea că guvernul ar putea lista noi companii de stat la BVB.
„Se așteaptă marfă nouă pe tabără, ca să zic așa. Companii pe care le așteptăm de foarte mult timp la bursă, dar eu cred că au fost și alte discuții sau interese în spatele acestor companii, motiv pentru care până în momentul de față nu au fost listate", a adăugat expertul.
Listările la Bursă pot genera creștere economică
Pentru a ilustra importanța listărilor de companii de stat, Ciprian Bârsan a făcut o paralelă cu Polonia, țară care a avut o evoluție economică superioară României în ultimele decenii.
„Polonia, în momentul în care a avut posibilitatea asta, a listat toate companiile de stat pe bursă, motiv pentru care investitorii au avut imediat interes pentru bursa și piața din Polonia și Polonia se dezvoltă într-un ritm mult mai alert decât România. În momentul de față, gradul de dezvoltare al Poloniei este mult mai mare decât în România. Aceasta se datorează în primul rând acestor pachete de acțiuni de la companiile de stat care au fost listate", a explicat Bârsan.
Ciprian Bârsan a explicat care sunt principalele avantaje pe care le aduce listarea la bursă pentru o companie de stat.
„În primul rând, are acces la o finanțare ieftină. Primul și rolul fundamental pe care îl are o piață de capital, o bursă este finanțarea economiei, finanțarea companiilor de stat și a companiilor private. În momentul în care companiile nu se listează, practic își îngustează zona de posibile finanțări, adică posibilitatea de finanțare scade", a spus expertul.
Al doilea beneficiu major este transparența.
„Tot ce se întâmplă important în companie este dat publicității. Investitorii intră în contact cu aceste informații, informații care îi ajută să ia decizii. Vânzare, cumpărare, hold – aceste informații ajută și echipele de analiști financiari care iau în considerare toate elementele când vine vorba de aceste companii", a detaliat Bârsan.
În ceea ce privește perspectivele pentru acest an, Ciprian Bârsan a enumerat mai multe așteptări pozitive pentru piața de capital românească.
„Poate vedem companii private care vor veni la bursă, despre care încă nu se discută. Poate vom vedea numărul investitorilor în creștere și poate vom vedea bursa că își câștigă acel rol fundamental în economie, acela de a finanța economia", a conchis expertul financiar.
Sursa: adevarul.ro

