Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România s-a apropiat de două miliarde de euro în 2018 (analiză)

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România s-a apropiat de două miliarde de euro în 2018, potrivit unei analize de specialitate a Deloitte România, realizată pe baza surselor publice şi a tranzacţiilor cu valoare comunicată.

Dacă sunt luate în calcul şi tranzacţiile a căror valoare nu a fost comunicată, piaţa totală a fuziunilor şi achiziţiilor din România se situează între 3,8 şi 4,3 miliarde de euro, puţin sub nivelul anului precedent, estimează Deloitte.

"Am asistat la o uşoară diminuare a activităţii de M&A în 2018, după ce în 2017 a existat un context particular, cu o valoare record a tranzacţiilor între 100 şi 500 de milioane de euro. În pofida acestei evoluţii, piaţa rămâne la un nivel robust, specific unui an de creştere economică. Premiera anului 2018 a fost reprezentată de cele două finanţări prin care startup-ul românesc UiPath a atras puternice fonduri de investiţii din lume, devenind primul unicorn din sectorul IT din România", a spus Ioana Filipescu, partener Corporate Finance, Deloitte România.

În 2018, au fost anunţate 14 tranzacţii cu o valoare comunicată sau estimată de cel puţin 100 de milioane de euro. În total, numărul tranzacţiilor contabilizate de către Deloitte a fost de 96 în 2018. Valoare medie a tranzacţiilor cu valoare comunicată a fost de 50 de milioane de euro.

Printre cele mai mari tranzacţii anunţate în 2018 în analiză se menţionează achiziţia de către Vodafone a acţiunilor Liberty Global din Germania, Republica Cehă, Ungaria şi România (valoare necomunicată pentru România), achiziţia de către Advent International a grupului Zentiva, inclusiv Zentiva România, fostul Sicomed (valoare calculată la 287 de milioane de euro, aplicând multiplul EBITDA al tranzacţiei la rezultatele Zentiva din 2017) şi vânzarea Agricost către grupul Al Dahra, cea mai mare tranzacţie din agricultură în România (valoare: 200 de milioane de euro).

Conform analizei, activitatea fondurilor de private equity s-a menţinut la un nivel ridicat în 2018, cu 12 tranzacţii anunţate, la vârful clasamentului fiind preluarea Zentiva (inclusiv producătorul local Zentiva SA) de către Advent International. Valoarea totală a achiziţiilor realizate de fonduri a depăşit 1,1 miliarde de euro, potrivit estimărilor Deloitte.

"Interesul investitorilor financiari pentru România s-a păstrat, în condiţiile în care companiile româneşti au continuat să crească, iar fundamentul macroeconomic nu s-a schimbat semnificativ faţă de anul precedent", a adăugat Ioana Filipescu.

În 2018, echipa de Corporate Finance a Deloitte România a asistat acţionarii Farmexim/Help Net în vânzarea către Phoenix, a acordat asistenţă Oresa Ventures la vânzarea producătorului de vopsele Fabryo către AkzoNobel, a asistat de asemenea acţionarii Animax în vânzarea către TRG, precum şi acţionarii IKB în vânzarea către BNP Paribas.

Alături de experţi ai Deloitte Marea Britanie şi Reff & Asociaţii, echipa de Corporate Finance a oferit consultanţă companiei Chimcomplex Borzeşti în demersul de obţinere de finanţare pentru a susţine preluarea activelor Oltchim SA, aflată în insolvenţă. În urma acestei tranzacţii, va rezulta cel mai mare producător de produse chimice din România. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Prima MUIE de la Orban! Exclude OUG în domeniul justiției dacă devine premier. La fel ca Dăncilă! Botnița proc…

2 11 posibile nume de miniştri din Guvernul Orban. Turcan nu intră în guvern

3 RISE Project detonează NUCLEARA! ADEVĂRUL despre Dan Barna!

4 Asta e de DNA! Cuc a ras luni toată conducerea CFR pentru că a refuzat să semneze ilegal contracte de peste un…

5 Scrisoare cutremurătoare către parlamentarii care au votat legea recursului compensatoriu: Vă consider părtaş…

recomandări

Te ia DNA: Vasile Blaga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Să mergi cu bicicleta pe sfoară în Alpi necesită ceva curaj