PÎCCJ: Dosar penal deschis cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele din Piaţa Victoriei

Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seara din Piaţa Victoriei, a informat, sâmbătă, Parchetul General.

"În cursul zilei de astăzi, procurori militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei din Bucureşti în cursul zilei de 10 august, precum şi în cursul nopţii de 10 spre 11 august 2018", se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis sâmbătă AGERPRES.

Sursa citată precizează că la Parchetul militar urmează să fie colectate inclusiv sesizările depuse la secţiile de Poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat sâmbătă procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de vineri seara din Piaţa Victoriei din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir