Planeta se îndreaptă către niveluri catastrofale de încălzire globală, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Climate Action Tracker

Un grup internaţional de oameni de ştiinţă avertizează că planeta se îndreaptă către niveluri catastrofale de încălzire globală, chiar dacă vor fi îndeplinite obiectivele pe termen scurt asumate la summitul de la Glasgow pe tema climei. Două organizaţii de cercetare participă la elaborarea analizei ştiinţifice intitulate The Climate Action Tracker (CAT, ce ia în considerare măsurile adoptate de guverne pentru a contracara această problemă). Ţările participante la reuniunea COP26 îşi propun să menţină creşterea temperaturii globale sub nivelul de 1,5 grade Celsius. Potrivit corespondenţilor BBC, dacă toate promisiunile ţărilor vor fi puse în practică, mai ales cele pe termen lung – reducerea la zero a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 – creşterea temperaturii globale va fi de 1,8 grade Celsius, însă acesta este un scenariu foarte optimist. Analizând doar angajamentele pe termen scurt, până în 2030, se observă că temperatura globală va creşte cu 2,4 grade Celsius – mult peste pragul minim de 1,5 grade./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 noiembrie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR