Planor prăbuțit la Gura Portiței. Două persoane aflate la bord au murit

Dispeceratul ISU Tulcea a fost informat duminică, 20 iulie, în jurul orei 1920, printr-un apel la 112, cu privire la producerea unui accident aviatic în zona complexului Gura Portiței din Delta Dunării. Ambii ocupanți ai apartului de zbor au fost găsiți morți.

Ambele persoane aflate la bord au murit. FOTO Ziarul de Tulcea

Ambele persoane aflate la bord au murit. FOTO Ziarul de Tulcea

Incidentul a implicat un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane.

La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, un echipaj SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Jurilovca.

De asemenea, a fost trimis și elicopterul SMURD din Constanța

„Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion, acestea prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a precizat ISU Tulcea

Știre în curs de actualizare

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci