La summit-ul de urgență desfășurat la Bruxelles, liderii Uniunii Europene au început să schițeze, poate mai clar ca oricând, arhitectura unei Europe mult mai mari, mai puternice și mai influente pe scena globală. Nu este vorba despre un imperiu în sens clasic, ci despre o Uniune care încearcă să se adapteze unei lumi în care vechile garanții de securitate și echilibru nu mai sunt de la sine înțelese, scrie The Telegraph.

Amenințările președintelui american Donald Trump privind Groenlanda, războiul purtat de Vladimir Putin la granița estică a Uniunii și competiția strategică tot mai dură cu China au scos la iveală vulnerabilitățile Europei. Într-o lume dominată de lideri autoritari și decizii imprevizibile, Bruxellesul vrea să construiască o „Europă suverană”, capabilă să-și apere interesele fără a depinde excesiv de alții.

Ideea transformării Uniunii într-un actor geopolitic de prim rang nu este nouă. Emmanuel Macron o promovează de ani de zile, adesea fără ecou real în capitalele europene. De această dată însă, contextul internațional pare să fi schimbat calculele.

„Trăim într-o lume în care liderul lumii libere este dispus să răstoarne alianțe istorice în funcție de ce vede la televizor. Nu mai este un mediu confortabil”, a recunoscut un diplomat european. La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a vorbit despre o ordine globală aflată într-o schimbare „de o viteză fără precedent”.

Răspunsul reflex al Uniunii la crize a fost, de-a lungul timpului, „mai multă Europă”. De această dată, asta înseamnă mai multă integrare, mai multă coordonare politică, mai mulți bani și, inevitabil, mai multă putere militară.

O Uniune mai mare: extinderea revine în prim-plan

După ani în care extinderea a fost aproape un subiect tabu la Bruxelles, ușile Uniunii par din nou întredeschise. Nu mai puțin de nouă state aspiră la statutul de membru, într-un context geopolitic radical schimbat de războiul din Ucraina.

Aderarea Kievului a devenit un element central al oricărei eventuale înțelegeri de pace, iar Bruxellesul este conștient că nu își permite să fie perceput drept un obstacol. Deși procesul de aderare este, în mod tradițional, lung și complicat, se discută tot mai serios despre formule de „aderare etapizată”, care ar permite Ucrainei să intre în Uniune cu drepturi limitate până la finalizarea reformelor necesare.

O astfel de flexibilizare a regulilor ar avea însă efecte în lanț. Țările din Balcanii de Vest, care așteaptă de ani buni la ușa Uniunii, vor cere tratament similar. Muntenegru și Albania sunt cele mai avansate, dar pe listă se află și Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Kosovo și Serbia. Moldova și Georgia au depus cereri de aderare după invazia rusă din 2022.

În paralel, Islanda ar putea organiza un referendum privind revenirea la ideea aderării, în parte ca reacție la impredictibilitatea politicii americane. Norvegia, deși mulțumită de relația sa strânsă cu UE, urmărește atent evoluțiile.

Pentru Bruxelles, miza nu este doar numerică. Integrarea Ucrainei, cu o armată experimentată și o industrie de apărare în plină dezvoltare, ar consolida semnificativ flancul estic al Uniunii și ar crea un obstacol serios în calea ambițiilor Rusiei.

Europa cu mai multe viteze

O Uniune extinsă la peste 30 de state nu poate funcționa după aceleași reguli ca actualul club de 27. De aceea, ideea unei Europe cu mai multe viteze, abandonată și reluată de-a lungul anilor, revine în forță.

Deciziile luate în unanimitate sunt tot mai des percepute drept un obstacol, mai ales în politica externă. Ungaria, considerată cel mai apropiat aliat al Moscovei în interiorul UE, a blocat în repetate rânduri inițiative legate de Ucraina. În acest context, faptul că unele decizii au fost adoptate de 26 de state, fără Budapesta, nu mai provoacă reacții scandaloase.

Tot mai multe politici sunt gândite în formule flexibile, în care un nucleu de state avansează mai rapid, iar altele li se pot alătura ulterior.

Economia, cealaltă față a puterii

Puterea Uniunii Europene nu stă doar în geografie sau populație, ci și în piața sa unică, cu peste 460 de milioane de consumatori. Aceasta rămâne principalul instrument de influență globală al Bruxellesului.

Într-un moment în care creșterea economică este anemică, iar nevoia de reînarmare devine tot mai urgentă, liderii europeni caută soluții pentru a stimula competitivitatea: reducerea birocrației, integrarea piețelor de capital, atragerea investițiilor private.

Dependințele strategice sunt, însă, evidente. Europa a fost dependentă de gazul rusesc, rămâne dependentă de umbrela militară americană și de materiile prime critice din China. De aici și eforturile de diversificare a parteneriatelor comerciale și de consolidare a lanțurilor de aprovizionare, inclusiv prin acorduri cu America Latină, India, Canada sau Australia.

O armată europeană? Deocamdată, doar fragmente

Orice ambiție de „super-putere” se lovește inevitabil de problema apărării. Bugetele militare europene rămân mult sub nivelul celui american, iar coordonarea este limitată.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat deschis Europa că este prea divizată pentru a deveni un actor global veritabil. Critica nu este lipsită de temei. Uniunea încearcă să își consolideze capacitățile de apărare, dar fără a dubla NATO și fără a rupe legătura transatlantică.

Mesajul dominant la Bruxelles este unul de echilibru: mai multă autonomie strategică, fără a transforma Uniunea într-un proiect antiamerican.

Într-o lume în care vechile certitudini se prăbușesc, Uniunea Europeană pare decisă să își redefinească rolul. Rămâne de văzut dacă va reuși să transforme această ambiție într-o realitate coerentă sau dacă va rămâne, așa cum a fost adesea descrisă, un proiect puternic economic, dar ezitant politic.