Planul de relansare al UE: Premierul polonez, aşteptat joi la Budapesta

Prim-ministrul ungar Viktor Orban se va întâlni cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, joi, la Budapesta, pentru "a coordona poziţia" celor două ţări, angajate într-o dispută cu Bruxellesul privind bugetul multianual al UE, relatează AFP.

Serviciul de presă al lui Viktor Orban a confirmat organizarea acestor discuţii, potrivit agenţiei de ştiri ungare MTI.

La rândul său, Polonia, prin vocea purtătorului de cuvânt al guvernului Piotr Müller, a anunţat că întrevederea va avea ca temă în principal "negocierile bugetare în curs în Uniunea Europeană'.

"Polonia şi Ungaria au intenţia de a-şi coordona poziţiile", a precizat pe Twitter reprezentanta permanentă a Poloniei la Bruxelles.

Criticate frecvent de Bruxelles pentru reformele lor acuzate că subminează valorile democratice, cele două ţări s-au folosit săptămâna trecută de dreptul de veto pentru a bloca bugetul multianual şi planul de relansare european şi a se opune astfel unui mecanism care permite privarea de fonduri în caz de încălcări ale statului de drept.

Acest plan de 750 de miliarde de euro, elaborat de Cei 27 în iulie, "ilustrează solidaritatea" europeană şi "veto-urile Ungariei şi Poloniei sunt pur şi simplu iresponsabile", a denunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în faţa eurodeputaţilor.

Varşovia vede în acest mecanism care condiţionează fondurile europene de statul de drept "o luptă ideologică" împotriva "valorilor" sale, iar Budapesta se teme că va fi sancţionată pentru politica ei "anti-imigraţie".

"Există numeroase soluţii posibile, este doar o chestiune de voinţă politică", a subliniat vineri prim-ministrul Viktor Orban, care solicită "criterii obiective" şi "posibilitatea unui recurs juridic".AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR