Planurile lui Trump pentru România, dezvăluite de românul care îl știe cel mai bine. „Pentru noi, semnele sunt bune”

Planurile lui Trump pentru România, dezvăluite de românul care îl știe cel mai bine. „Pentru noi, semnele sunt bune”

Donald Trump a reușit, la începutul celui de-al doilea mandat la Casa Albă, să surprindă pe toată lumea, inclusiv pe aliații cei mai apropiați. Politologul american de origine română Greg Scărlătoiu, fost consilier al administrației Trump, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, care sunt planurile și prioritățile liderului de la Washington și de ce România are motive de optimism în privința raporturilor cu acesta.

Donald Trump vrea ca SUA și România să rămână aliate. FOTO: Captură video

Donald Trump vrea ca SUA și România să rămână aliate. FOTO: Captură video

Donald Trump și-a început pe 20 ianuarie, în acest an, al doilea mandat la Casa Albă, iar în mai puțin de cinci luni a reușit să provoace o mulțume de controverse. În tot acest timp, cel mai puternic om din lume a luat o serie de decizii, unele inspirate, altele mai degrabă absurde, dar în permanență s-a aflat în bătaia reflectoarelor.

Spre deosebire de predecesorul său, Joe Biden, Donald Trump preferă o politică a ambiguității strategice în marile dosare ale Americii. Scopul este, în astfel de cazuri, inducerea în eroare a rivalilor, însă o astfel de politică are un dublu tăiș. Așa a reușit să-și enerveze aliații pe care de multe ori i-a tratat aparent mai rău decât s-a comportat cu statele neprietene. Poate cel mai bun exemplu a fost relația sa zbuciumată cu liderii Ucrainei și Rusiei, când a dat nu o dată impresia că este mai prietenos cu Vladimir Putin decât cu Volodimir Zelenski. Însă cele mai controversate decizii ale sale au fost cele legate de impunerea unor taxe pentru țări aliate și felul în care s-a raportat la Canada sau Groenlanda.

Adevăratele planuri ale lui Trump cu România

Politologul american de origine română Greg Scărlătoiu , fost consilier al administrației Trump, analizează, pentru „Adevărul”, primele luni ale administrației Trump și explică adevăratele planuri ale liderului de la Washington, dar și la ce politică americană față de România ar trebui să ne așteptăm în următoarea perioadă.

„De la începutul celui de-al doilea mandat, președintele Trump a avut niște comentarii negative la adresa multor aliați, printre care până și vecinii canadieni sau Regatul Unit. Însă, în ceea ce privește România, președintele Trump nu a transmis niciun mesaj negativ. Singurii care s-au referit deloc măgulitor la România au fost vicepreședintele J.D. Vance și Elon Musk. Amândoi au criticat procesul electoral din România, însă în rest nu au existat deloc probleme”, spune Greg Scărlătoiu.

Politologul american de origine română s-a referit și la relația dintre Donald Trump și Nicușor Dan. Semnalul transmis de Trump României și lui Nicușor Dan este unul de încredere. Mai mult, spune Greg Scărlătoiu, Trump i-a acordat mai multă atenție lui Nicușor Dan decât noului președinte al Coreei de Sud, în condițiile în care sud-coreenii au fost dintotdeauna printre cei mai apropiați aliați ai SUA. Semnalele ce vin de la Trump sunt pozitive și vin să infirme zvonurile și declarațiile fără substanță ale unor analiști politici sau chiar politicieni români care au vorbit anterior despre o ruptură greu de reparat între SUA și România.

„Faptul că Trump a vorbit cu președintele Nicuşor Dan imediat după alegeri este foarte important, demonstrează că administrația Trump continuă să aibă încredere în România. Ca să vă dau un alt exemplu, noul președinte al Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a fost ales pe 3 iunie. Președintele Trump nu l-a băgat în seamă în primele zile, deși Coreea de Sud este un aliat extrem de important al Americii. Până la urmă, au vorbit și ei, dar nu imediat după alegeri, așa cum se obișnuia”, mai spune Scărlătoiu.

Concluzia sa este că ultimele semnale de la Washington nu doar că au darul să liniștească România, dar sunt de bun augur și arată că americanii ne consideră în continuare aliați.

„Un alt semnal foarte bun, președintele Trump deja a nominalizat un candidat pentru postul de ambasador în România, pe Darryl Nirenberg. Deci spun că semnele sunt bune, ele indică clar încrederea Americii în alianța cu România și încrederea președintei Trump în alianța cu România. Cred că sunt motive să fim optimiști sau cel puțin sunt motive pentru un optimism moderat de partea românescă”, adaugă expertul.

Unde performează și unde nu funcționează America lui Trump

La nivel macro, în ce privește politicile lui Donald Trump, Greg Scărlătoiu consideră că au fost bifate câteva reușite, dar există și domenii în care lucrurile nu merg bine.

„Un exemplu de politici care dau rezultate sunt cele ce țin de imigrația ilegală și de securizarea frontierei. Într-adevăr, administrația Trump a reușit să securizeze frontiera și era important să facă acest lucru, mai ales că relativ recent au fost descoperite noi dovezi ale colaborării între elemente criminale din China și cartelurile de la sudul graniței, cartelurile mexicane. E vorba de infractori chinezi care aduc în Mexic fentanil, iar cartelurile mexicane îl distribuie în SUA. Și au mai fost și atacurile teoriste împotriva evreilor, inclusiv cel cu cocktailuri Molotov și cu aruncătoare de flăcări. Deci, din punctul de vedere al securității naționale, securizarea frontierei merge bine. Sigur, nu e mai puțin adevărat faptul că în politica de imigrație se fac și unele excese. Și mă gândesc aici la problema vizelor pentru studenți și la faptul că a fost interzisă intrarea în țară pentru cetățeni din 20 de state cu potențial de amenințare teroristă”, mai spune Scărlătoiu.

Greg Scărlătoiu. FOTO: Arhivă personală

Greg Scărlătoiu. FOTO: Arhivă personală

Pe de altă parte, prețurile au scăzut în general, iar economia Statelor Unite pare să funcționeze bine.

„Economia, din punctul de vedere al consumului, arată bine, prețurile au scăzut. A scăzut prețul combustibilului, a scăzut prețul pentru unele produse și mă gândesc aici și la ouă, pentru că americanul mănâncă multe ouă”, adaugă expertul.

Există însă și câteva semne de întrebare și politici care mai degrabă par să meargă într-o direcție greșită.

„Politica tarifară e un mare semn de întrebare. Sigur, e nevoie să reconstruiești niște sectoare industriale de mare importanță pentru securitatea națională, iar acesta e un motiv. Însă, în același timp, e greu de crezut că America se va întoarce într-o lume unde totul e produs aici, de la textile până la aparatură electronică. Aceste lanțuri de aprovizionare și de producție sunt globale, globalizate. Țin minte, acum vreo câteva săptămâni, când Trump a venit cu ideea de a sancționa Apple pentru că au prea multă capacitate de producție în China. Iată, au loc schimbări majore, iar administrația Trump face unele excese, face și destule greșeli. Și un lucru care nu e deloc bun e că sunt afectați și aliații Americii”, susține Scărlătoiu.

Asia-Pacific și Orientul Mijociu, prioritățile lui Trump

În privința politicii externe, Donald Trump a bifat câteva succese, dar există și direcții în care nu s-a performat deloc.

„În Orientul Mijlociu, situația continuă să fie foarte complicată, și, bineînțeles, nici în peninsula Coreea nu s-a mișcat nimic, deocamdată. Această chestiune a Coreei de Nord este un lucru neterminat încă din primul mandat al lui Trump. El nu a abandonat această problemă și cred că o să reaprindă un anumit nivel de interacțiune, negociere, dacă și cei din Coreea de Nord vor fi de acord. Apoi, sunt relațiile cu Coreea de Sud, foarte complicate și acestea. Noul președinte, Lee Jae Myung, este, pe bună dreptate, suspectat de relații prea apropiate cu China, chiar cu Rusia. Chiar el a declarat că vrea să rebalanseze relațiile cu China și cu Rusia, ceea ce nu îi convine lui Trump. Cutuma este că în ziua de după alegeri președintele Coreei de Sud și cel american au o convorbire telefonică. Acum, asta nu s-a întâmplat, au vorbit doar după câteva zile”, punctează românul.

Administrația Trump are o relație destul de complicată și cu țările Uniunii Europene, dar și cu Ucraina. În același timp, discuțiile lui Trump cu Putin au ridicat semne de întrebare și au nemulțumit o parte a analiștilor politici americani, deși alții au salutat această aparentă apropiere.

„După părerea mea, acest lucru ține mai degrabă de un efort pe care îl face Trump de a apărea cât mai neutru în negocierile cu Rusia și Ucraina, în speranța că va reuși să pună punct războiului. Însă, deocamdată, sprijinul material pentru Ucraina continuă și asta este foarte important. În al doilea rând, după acea întâlnire celebră din Biroul Oval, Trump și Zelenski s-au reîntâlnit în Vatican și relația lor s-a îmbunătățit. Trump este fundamental un pacifist, se vede a fi un pacificator și, slavă Domnului, are foarte mult de lucru și foarte multe chestiuni de rezolvat. O să vedem cum va merge”, mai adaugă expertul.

În ce privește prioritățile, administrația Trump a continuat politica de reorientare a Statelor Unite ale Americii spre Indo-Pacific, politică începută încă din timpul primului mandat a lui Barack Obama. Următoarea prioritate pe lista lui Donald Trump ar fi desigur Orientul Mijlociu, iar Israel rămâne principalul aliat al SUA.

Sigur că Israelul continuă să fie foarte important. Și asta cu atât mai mult cu cât Israel este singurul stat democrat din Orientul Mijlociu aliat cu America. Așa că fără discuție, America nu va abandona Israel. Pe de altă parte, evident că zona Indo-Pacific, sigur, continuă să crească în importanță. Este deja de o importanță economică uriașă, plus că aici este vorba de competiția uriașă cu China. Iar competiția cu China este foarte importantă pentru administrația Trump. Încă un motiv serios, spun eu, ca America să nu-și abandoneze aliații din zona Asia-Pacific, Coreea de Sud și Japonia”, adaugă Greg Scărlătoiu.

Trump vs. UE, o relație complicată

Politologul român este convins că Donald Trump nu va abandona nici Europa și că va continua să își susțină aliații de pe acest continent.

Europa continua să fie importantă. Există, zic eu, această percepție în SUA că europenii nu prea pun umărul când e vorba de susținerea Ucrainei și se bazează prea mult pe America. Deci, Trump nu abandonează Europa, însă, în același timp, probabil, consideră că Europa trebuie să contribuie cu mult mai mult la susținerea Ucrainei. Plus că și-ar dori ca Europa să contribuie mult mai mult la eforturile de război din Ucraina și la eventualele negocieri. Am văzut acum că americanii au transmis un mesaj similar și către statele din zona Asiei. Și are așteptări de la europeni, vrea ca efortul special pentru susținerea alianței să fie împărțit, s-a săturat ca America să contribuie singură cu 80% din buget. Adică vrea ca și europenii să contribuie mai mult la propria lor siguranță, iar din acest motiv le cere să își suplimenteze cheltuielile cu apărarea”, mai spune Greg Scărlătoiu.

Cine este Greg Scărlătoiu

Politologul american de origine română Greg Scărlătoiu este CEO al Comitetului pentru Drepturile Omului din Coreea de Nord (HRNK) din Washington, D.C. A fost consilierul administrației Trump, în primul mandat, pe probleme ce țin de Coreea de Nord. Este profesor la Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk din Seul, precum și instructor și coordonator al clasei Peninsula Coreană și Japonia la Institutul de Servicii Externe al Departamentului de Stat al SUA (FSI). Scărlătoiu este vicepreședinte al Consiliului Internațional pentru Studii Coreene (ICKS). Înainte de HRNK, el a activat în cadrul Institutului Economic Coreean (KEI) în Washington, D.C. Are mulți ani de de experiență în dezvoltarea internațională, pe proiecte finanțate de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Banca Mondială și Banca Asiatică de Dezvoltare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi ați citit ce postează domnișoara asta de la Antena 3 despre PSD, dar nu numai?

2 BREAKING La Cotroceni a ieșit fum negru!

3 Hmm! Interesantă chestie, care o fi faza?

4 Procurorul Horia Tiugan, care l-a anchetat pe Alfred Bulai, prins sub influența unor antidepresive la volan

5 „Cine a mai făcut în Europa așa ceva? În schimb, ne lăsăm jefuiți și nu facem nimic”