Plenul Senatului va decide miercuri asupra cererilor de încuviințare a reținerii și arestării preventive pentru Șova și Vâlcov

Plenul Senatului va decide miercuri asupra cererilor de încuviințare a reținerii și arestării preventive pentru Șova și Vâlcov

Plenul Senatului urmează să dezbată și să voteze miercuri rapoartele Comisiei juridice pe cererile DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive cu privire la senatorii Dan Șova și Darius Vâlcov, a anunțat luni președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc.

"Raportul (n.r. — pentru senatorul Șova) este gata conform termenului pe care ni l-a stabilit Biroul permanent săptămâna trecută. El a fost semnat și de mine. A apărut o singură problemă, doamna secretar al Comisiei (n.r.—Doina Federovici) probabil că nu a venit la timp ca să îl semneze. El este depus (n.r.—la Biroul permanent). A și hotărât Biroul permanent să le introducă (n.r. — rapoartele) miercuri, pe amândouă, pentru a nu strica o zi de plen doar cu această procedură, care știți că durează foarte mult. Urmează să le introducă pe amândouă, și pe cel în cazul senatorului Vâlcov, pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri", a declarat Boboc.

El a adăugat că raportul Comisiei juridice pentru senatorul Darius Vâlcov va fi finalizat marți.

"De îndată ce vom prelua și deschide dosarele, cei din componența Comisiei îl vom convoca și pe domnul Vâlcov. Acum dânsul știe când poate veni. Începând de astăzi, dacă noi le deschidem, domnul senator le poate vedea", a adăugat Boboc.

El a pledat pentru parcurgerea mai rapidă a procedurii în astfel de cazuri.

"Mă întreb tot timpul de ce lungim aceste subiecte care, cu siguranță, nu fac bine nimănui.(...) De ce avem nevoie, pe fondul imaginii deja proaste a acestui Parlament și a parlamentarismului din România, de ce avem nevoie de astfel de procedee, care sigur, sunt regulamentare, nu sunt ilegale, dar nu sunt tocmai morale", a mai spus senatorul PNL Cătălin Boboc.

Întrebat dacă va vota la vedere, Boboc a răspuns: "Da, de ce nu?"

Senatorul liberal a menționat că, în plen, "este posibil orice rezultat".

"Fiecare senator va vota cum va considera, sau, mai bine zis, fiecare grup de senatori, va vota cum consideră", a susținut Boboc. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

2 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?

3 Așa o fi?

4 Sisteme de apărare aeriană din Crimeea ar fi fost lovite cu rachete ATACMS

5 Sexsomnia / O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească