Ploile torențiale fac ravagii în China. Locuitorilor din Beijing li s-a cerut să evite ieşirile în oraş

Beijingul a instituit luni stare de alertă maximă în câteva districte din cauza precipitaţiilor abundente şi a avertizat locuitorii să nu iasă din case fără motiv, după ce zeci de persoane au murit recent în cele mai grave inundaţii care au lovit capitala Chinei după 2012.

Spre sfârşitul lunii trecute, cel puţin 44 de persoane au murit la Beijing după zile de ploi torenţiale. Majoritatea victimelor au fost persoane surprinse de creşterea rapidă a nivelului apei într-un azil din districtul Miyun, situat la periferia nord-estică a oraşului. Decesele au determinat autorităţile să recunoască deficienţele planurilor de urgenţă pentru situaţii meteorologice extreme, scrie News.

Luni, şase dintre cele 16 districte ale Beijingului se aflau în stare de alertă maximă din cauza ploilor torenţiale – Mentougou, Fangshan, Fengtai, Shijingshan, Huairou şi Changping.

Riscul de inundaţii rapide şi alunecări de teren este „extrem de ridicat”, au avertizat autorităţile locale.

În vara anului 2012, 79 de persoane au murit în Beijing în cele mai grave inundaţii din istoria oraşului. Districtul Fangshan a fost cel mai grav afectat, un locuitor raportând o creştere a nivelului apelor cu 1,3 metri în doar 10 minute.

Topografia Beijingului a fost descrisă de unii ca o „capcană” pentru ploaie, munţii din vest şi nord captând aerul umed şi amplificând astfel precipitaţiile.

În provincia Guangdong, din sudul ţării, au fost recuperate în weekend cadavrele a cinci persoane, în urma unei operaţiuni de căutare la scară largă la care au participat peste 1.300 de salvatori. Cele cinci persoane, care au dispărut vineri seara, au fost „măturate de apă” în urma ploilor torenţiale din ultimele zile.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul