PMB: Vom ține cont de doleanțele Facultății de Istorie și vom încerca să remediem eventualele neajunsuri

PMB: Vom ține cont de doleanțele Facultății de Istorie și vom încerca să remediem eventualele neajunsuri

Primăria Capitalei a precizat că evenimente precum concertul de marți din Piața Universității au mai fost organizate, fără să întâmpine reclamații, dar, pe viitor, municipalitatea va ține cont de doleanțele Facultății de Istorie și va încerca să remedieze eventualele neajunsuri.

Precizările au fost făcute după ce mai mulți profesori de la Facultatea de Istorie și-au exprimat nemulțumirea cu privire la evenimentele organizate de PMB în Piața Universității.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul de presă al municipalității, evenimentul "București este Europa — 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeana", dedicat Zilei Europei, este organizat de Primăria Capitalei, în parteneriat cu Institutul European.

"Locația respectivă a fost solicitată de Institutul European din România, care a dorit să marcheze printr-un eveniment special Ziua Europei. De asemenea, menționăm că astfel de manifestări cultural-artistice au mai fost organizate în locație, neîntâmpinând reclamații. Vă asigurăm de toată disponibilitatea noastră, vom ține cont de doleanțele instituției și vom încerca să remediem eventualele neajunsuri", se arată în comunicat.

Ecaterina Lung, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că și-a anulat un curs din cauza zgomotului din Piața Universității . Un alt profesor universitar, Bogdan Antoniu, s-a declarat deranjat de zgomotul din piață, care "acoperă vorbirea și blochează gândirea". Totodată, mai mulți studenți de la Facultatea de Istorie au protestat marți în fața scenei unde are loc concertul, afișând pancarte pe care scria: "De Ziua Europei nu ne lăsați să învățăm".

În Piața Universității se desfășoară un concert care reunește formații precum O-zone, Inna, Carla's Dream, Alexandra Stan, Fly Project, Morandi și Akcent.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Te ia cu fiori când citești așa ceva! Așa-zisul nostru stat este la mâna acestor „corbi”, în mai toate domeniile...

2 BREAKING Document / Putreziciunea iese la iveală! / Alți 18 suspecți în dosarul de corupție de la Spitalul Militar! / Oficiali de rang înalt și cadre medica…

3 Un bărbat ar fi fost aruncat de suflul exploziei din Rahova într-un bloc vecin. Imagini cu un puternic impact emoțional

4 VIDEO „Nu mai mușamalizați morții. Avem imagini cu mâini căzute” / Influencerul Makaveli și un grup de agitatori au încercat să ajungă cu forța la locul…

5 Liviu Avram / Jihadul Liei Savonea. Ce treabă are șefa Înaltei Curți cu pensiile private ale românilor