PNL a decis noi măriri de salarii pentru profesori. Cu cât vor fi mărite lefurile din educație SURSE

PNL a decis noi măriri de salarii pentru profesori. Cu cât vor fi mărite lefurile din educație SURSE

Conducerea PNL a decis, în urma unei întâlniri cu ministra Educației, cu ministrul Finanțelor și specialiștii din partid pe domeniul finanțelor că până în august 2024 salariile profesorilor vor crește cu 50%, au precizat surse din rândul liberalilor.

Surse politice au precizat că marți seara, la sediul PNL a avut loc o discuție pe marginea bugetului pentru 2024. La întâlnire au participat președintele Nicolae Ciucă, ministrul finanțelor Marcel Boloș, ministrul Educației Ligia Deca și grupul fiscal al partidului.

În urma discuției, președintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Educației și ministrul de Finanțe au decis să susțină pentru 2024 o creștere de 20 la sută a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută (promisă și îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă)”, potrivit surselor citate.

De fapt, Guvernul Ciucă a adoptat în vară o OUG prin care salariile profesorilor creșteau cu 1.000 de lei, în timp ce personalul auxiliar primea 400 de lei în plus. Conform calculelor, pentru un dubutant salariul ar fi crescut cu circa 25%. În cazul celorlalți, creșterea era mai mică.

În anul viitor ar urma să fie o „creștere record” a bugetului Ministerului Educației, cu circa 57%. „Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiții în creșterea calității Educației, salarizare, burse și masă sănătoasă pentru copiii în nevoie”, mai arată sursele citate.

Liberalii au decis și mărirea bugetului pentru zona de dezoltare cu circa 60%, dar și fonduri importante pentru Mediu și Transporturi.

Iohannis le-a luat fața în septembrie

Măririle salariale din acest an sunt un pas în direcția corectă, dar cu siguranță că meritați mai mult. Creșterea medie de 25% a salariilor din învățământ a devenit realitate după ce ați atras atenția societății asupra importanței meseriei de dascăl. Continui să susțin și creșterea salariilor începând cu 1 ianuarie 2024 și vă asigur că rămân ferm în a sprijini toate demersurile prin care angajamentele luate de Guvern în această vară să devină realitate”, a subliniat Klaus Iohannis, la deschiderea anului școlar.

Președintele României a vorbit și de investițiile din educație. „Asistăm, de asemenea, din acest an, la investiții serioase în infrastructura sistemului de învățământ, finanțate atât din Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și din bugetul de stat. Vorbim de peste 1 miliard de euro pentru dotări cu mobilier nou, modern, echipamente IT de ultimă generație și laboratoare noi, precum și cu materiale didactice. Astfel, peste 5.600 de școli vor beneficia de un mediu educațional modern. Noua legislație revalorizează cariera didactică. Încurajăm, de exemplu, titularizarea în unitățile de învățământ din zone defavorizate, fiind introduse și o serie de elemente care vor genera predictibilitate în ceea ce privește norma didactică. Toate aceste modificări au fost făcute pentru că avem nevoie de cadre didactice cu vocație”, a mai declarat Iohannis. 


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat