PNL vrea ca voucherele pentru cetățenii cu venituri mici să aibă valoarea de 100 de euro, în loc de 50 de euro, cum a propus PSD

Liberalii și social-democrații discută în aceste zile în coaliție acordarea de ajutoare pentru cetățenii cu venituri mici. Dacă luni PSD a propus ca valoarea voucherelor acordate o dată la două luni să fie de 50 de euro, liberalii propun marți ca valoarea acestora să fie de 100 de euro (circa 500 de lei), potrivit surselor G4Media.

Liberalii ar vrea ca valoarea să crească față de propunerea PSD pentru că inflația anuală ar putea ajunge la 10%, ceea ce erodează masiv puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici.

Beneficiari ar urma să fie familiile cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (circa 151.000 de familii), beneficiarii de Venit Minim Garantat (circa 160.000 persoane), persoanele cu dizabilități (circa 800.000 persoane) și pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (circa 2,3 milioane).

Cu aceste vouchere vor putea fi cumpărate doar alimente de bază.

În propunerea PSD, cea mai mare parte a contravalorii voucherelor urma să fie acoperită de fonduri europene. Nu e clar însă dacă fondurile UE ar putea acoperi toată suma de 100 propusă de PNL.

Foto: Facebook/ Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români