Poliția din Amsterdam a reținut-o pe rapperiţa americană Nicki Minaj pe aeroportul Schiphol

Rapperiţa americană Nicki Minaj a declarat că a fost reţinută sâmbătă pe aeroportul Schiphol din Amsterdam sub acuzaţia de posesie de droguri uşoare, relatează Reuters.

Nicki Minaj. Foto: Getty Images

Nicki Minaj. Foto: Getty Images

Minaj, în vârstă de 41 de ani, a fost reţinută cu câteva ore înainte de a susţine un concert în Manchester, Anglia. Cântăreaţa a postat pe platforma de socializare X o înregistrare video în care pare să i se spună de către un angajat de la Schiphol că poliţia vrea să-i percheziţioneze toate bagajele.

Poliţia militară olandeză a confirmat sâmbătă că o femeie americană în vârstă de 41 de ani a fost reţinută pentru posesie de droguri uşoare, adăugând că este interzisă scoaterea unor astfel de substanţe din Olanda.

Poliţia nu a confirmat numele suspectei, dar a precizat că aceasta se află în continuare în arest în aşteptarea unei anchete.

Fostul jurat de la "American Idol" a susţinut joi un spectacol în Ziggo Dome din Amsterdam şi urmează să revină acolo pentru un alt spectacol pe 2 iunie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker