Poliţia germană a arestat un bărbat condamnat şi căutat de Croaţia pentru crime de război

Poliţia federală germană a anunţat joi că a arestat un fost cetăţean iugoslav care a fost condamnat în urmă cu 23 de ani în Croaţia pentru crime de război, dar nu a executat niciodată sentinţa, transmite Reuters.

În 1997, bărbatul, acum în vârstă de 55 de ani şi cetăţean american, a primit o condamnare la 10 ani de detenţie pentru omorârea unui civil în 1993, în timpul războiului pentru independenţă din Croaţia, când a făcut parte din armata autoproclamatei Republici Sârbe Krajna (RSK), a indicat poliţia germană.

Deşi condamnat, bărbatul, al cărui nume nu a fost precizat, a reuşit să scape până acum justiţiei.

El a fost arestat luni pe aeroportul din Frankfurt, în cursul escalei de la Chicago către Belgrad. În prezent se află în detenţie, în aşteptarea extrădării sale în Croaţia.

Croaţia, acum membră a Uniunii Europene, şi-a obţinut independenţa în 1995, după patru ani de lupte cu rebelii sârbi care se opuneau secesiunii Zagrebului de Federaţia Iugoslavă.

Sârbii naţionalişti, susţinuţi de Belgrad, au declarat pe o treime din teritoriu Republica Sârbă Krajna, de unde i-au expulzat pe croaţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan