Poliția germană trimite întăriri în Saxonia, după violențele rasiste recente

Poliția germană trimite întăriri în Saxonia, după violențele rasiste recente

Ministerul german de Interne a anunțat vineri că va trimite forțe suplimentare de poliție în acest weekend în Saxonia (est), după violențele rasiste de săptămâna trecută pe fondul afluxului record de imigranți în Germania, relatează AFP. Landul "Saxonia a cerut sprijinul poliției federale și îl va primi", a indicat purtătorul de cuvânt al ministerului, Johannes Dimroth, în cadrul unei conferințe de presă. El nu a precizat totuși numărul polițiștilor suplimentari.

Anunțul survine în contextul în care adunările publice au fost interzise de vineri până luni la Heidenau, localitatea unde weekend-ul trecut au avut loc ciocniri violente între manifestanți de extremă dreapta și polițiști lângă un centru de primire a refugiaților.

Vineri după-amiază urma să aibă loc la Heidenau 'o petrecere de bun venit pentru refugiați', organizată în principal de mișcarea de luptă împotriva extremei drepte 'Alianța Antinazistă'. Mai mulți internauți, dar și un copreședinte ale Partidului Verzilor, Cem Ozdemir, au anunțat că vor sfida interdicția.

Potrivit autorităților locale, interdicția privind adunările publice este legată de 'o situație de urgență' a poliției, ale cărei 'forțe disponibile nu sunt în măsură să răspundă unei potențiale evoluții a situației'.

O manifestație antirasistă este de asemenea prevăzută pentru sâmbătă la Dresda, capitala Saxoniei.

Miercuri, cancelarul Angela Merkel s-a deplasat la Heidenau, unde a afirmat că Germania are 'zero toleranță' față de agresiunile 'abjecte' ale extremei drepte. Înainte, în timpul și după scurta sa intervenție, Merkel a fost huiduită de simpatizanți ai extremei drepte .

Violențele rasiste s-au înmulțit în ultimele luni în Germania, pe fondul afluxului record de imigranți. Berlinul se așteaptă astfel să primească circa 800.000 de solicitanți de azil în 2015, de patru ori mai mulți decât în 2014. AGERPRES


populare
astăzi

1 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

2 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret