Poliţia olandeză a arestat circa 2.400 de persoane la un protest pentru climă la Haga

Circa 2.400 de persoane care participau sâmbătă la Haga la un protest pentru climă au fost reţinute de poliţie după ce au blocat o autostradă, relatează dpa.

Poliţia a anunţat că printre cei reţinuţi la protestul organizat de grupul Extinction Rebellion se numără şi mulţi minori.

Agenţia de presă ANP a relatat că autostrada A12 a fost blocată sâmbătă la prânz. Zona unde a fost organizat protestul se află în apropierea sediilor parlamentului şi guvernului.

Poliţia a afirmat că a folosit tunuri cu apă pentru a îndepărta protestatarii de pe autostradă.

Cu toate acestea, chiar şi după ce poliţia a folosit tunuri cu apă, protestatarii au rămas pe autostradă, înainte de a fi îndepărtaţi de sute de ofiţeri de poliţie şi duşi cu autobuzele pe un stadion din Haga. Ei au fost ulterior eliberaţi.

Este a opta oară când când autostrada A12 a fost blocată de activiştii pentru climă, a anunţat poliţia.

Proteste pentru climă au fost organizate sâmbătă şi în alte părţi ale oraşului.

Grupul de mediu Extinction Rebellion a anunţat că vrea să blocheze în fiecare zi autostrada până când guvernul va reduce toate subvenţiile pentru combustibilii fosili, precum cărbunele, petrolul şi gazul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR